Încep simulările

584

Săptămână agitată pentru elevii din anii terminali de gimnaziu și liceu. Începând de astăzi și până pe 17 martie, aceștia vor susține simularea Evaluării Naționale, respectiv a examenului de Bacalaureat.

Anul acesta, pentru prima dată, elevii din clasa a VIII-a și cei din clasele a XI-a și a XII-a vor susține simulările examenelor naționale în aceeași perioadă. Potrivit O.M.E.N.C.Ș. nr. 3004/04.01.2017 cu privire la organizarea și desfășurarea simulării examenului de evaluare națională la clasa a VIII-a și a simulării probelor scrise ale examenului de bacalaureat național, în anul școlar 2016-2017 disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a în anul școlar 2016-2017 sunt Limba și literatura română, Limba și literatura maternă (pentru elevii aparținând minorităților naționale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă) și Matematică. Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat pentru elevii clasei a XI-a sunt Limba și literatura română, Limba și literatura maternă (pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), Matematică și Istorie, iar disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat pentru elevii clasei a XII-a sunt Limba și literatura română, Limba și literatura maternă, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, argumentare și comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie și Filosofie. Simulările vor debuta astăzi, cu proba scrisă la Limba și literatura română și vor continua pe 14 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă, și pe 16 martie, cu proba scrisă la Matematică, respectiv cu proba obligatorie a profilului pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a. În plus, elevii clasei a XII-a vor mai susține, pe 17 martie, și proba la alegere a profilului și specializării. Rezultatele simulărilor vor fi anunțate pe 31 martie. Simularea Evaluării Naționale pentru elevii clasei a VIII-a și simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat se organizează pentru familiarizarea elevilor cu rigorile unor examene naționale și cu scopul de a optimiza rezultatele obținute de către elevii din învățământul preuniversitar, la finalul studiilor gimnaziale/liceale. Rezultatele obținute de elevi la simularea examenelor naționale vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here