Închisoare cu suspendare pentru piromanul din Peştişani

544

Cătălin Ştefu, tânărul din Peştişani reţinut după ce a incendiat un depozit de furaje, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în variantă agravată. De asemenea, Ştefu va trebui să plătească proprietarului depozitului daune materiale în valoare de 45.000 lei.

În luna iulie a acestui an, tânărul de 26 de ani a dat foc unui depozit de furaje din satul Gureni, crezând că se răzbună astfel pe un vecin care îl luase la muncă dar nu îl plătise. A greşit însă adresa şi a incendiat un depozit care aparţinea altui bărbat. În urma incendiului au ars aproximativ 10 tone furaje şi depozitul, pompierii luptându-se aproape cinci ore pentru a stinge flăcările. Săptămâna aceasta, Judecătoria Târgu-Jiu l-a condamnat pe Ştefu la închisoare cu suspendare. „Condamnă inculpatul Ştefu Cătălin la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere în variantă agravată. (…) dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani şi 6 luni. (…) aplică inculpatului pe o perioadă de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat (…) constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat”, au decis judecătorii. Pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Obligat să muncească în folosul comunităţii şi să plătească daune materiale de 45.000 lei
Pe parcursul termenului de supraveghere, Cătălin Ştefu va trebui să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, fie în cadrul Primăriei Peştişani, fie la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” Peştişani. Totodată, judecătorii au decis ca tânărul să-i plătească proprietarului depozitului pe care l-a incendiat contravaloarea pagubelor produse de flăcări; de asemenea, el va trebui să plătească şi cheltuieli judiciare în valoare de 900 lei. „Admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul să plătească părţii civile Turtoi Vasile suma de 45.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale. (…) obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 900 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariul apărătorilor din oficiu din cursul urmăririi penale şi respectiv judecăţii se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei”, se mai arată în sentinţa Judecătoriei Târgu-Jiu.
Hotărârea magistraţilor nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Roxana Lupu

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here