IȘJ Gorj a publicat rezultatele finale ale concursului pentru CNEME

665

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj a făcut publice rezultatele finale ale celei de-a 11-a serii a concursului pentru constituirea Corpului Național de Experți în Management Educațional (CNEME). Față de rezultatele inițiale nu s-a înregistrat nicio modificare, niciuna dintre contestațiile depuse nefiind admisă.

La nivelul județului Gorj, dintre cei 111 candidați admiși în etapa de selecție online a celei de-a 11-a serii a concursului pentru constituirea Corpului Național de Experți în Management Educațional, 71 au reușit să obțină cel puțin 70 de puncte în urma evaluării portofoliilor, punctajul minim necesar pentru a promova concursul. Niciunul dintre candidați nu a obținut punctajul maxim. Cel mai mare punctaj înregistrat la nivelul județului Gorj a fost de 96 de puncte și a fost obținut de patru candidați: Cincă Mihaela Emilia (Grădinița cu Program Prelungit Rovinari), Murărița Daniel (Liceul Energetic Târgu-Jiu/Colegiul Național “Spiru Haret” Târgu-Jiu), Schintee Carmen (Școala Gimnazială “Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu) și Strinu Mihaela Cristina (Școala Gimnazială “Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu). La concurs au participat și șapte cadre didactice care ocupă în prezent funcția de director al unei unități de învățământ: Bobei Alina Georgiana (Școala Gimnazială Scoarța), Dănășel Gheorghe Constatin (Școala Gimnazială Sâmbotin), Gheorghiță Elena (Școala Gimnazială Plopșoru), Merișor Adela Petruța (Școala Gimnazială Nr. 1 Urdari), Pleșa Mirela (Școala Gimnazială Nr. 1 Țicleni), Popa Vladimir (Clubul Școlar Sportiv Târgu-Jiu) și Raț Florin Adrian (Școala Gimnazială Samarinești). Dintre aceștia, au reușit să obțină punctajul necesar pentru promovare doar patru: Bobei Alina (89 de puncte), Merișor Adela Petruța (78 de puncte), Popa Vladimir (85 de puncte) și Raț Florin Adrian (89 de puncte). Reamintim că, punctajele candidaților au fost acordate ca urmare a evaluării portofoliilor acestora, portofoliile conținând mai multe documente: cerere de înscriere, curriculum vitae, redactat după modelul comun european, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1.021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae, copii legalizate la notariat sau alte autorități învestite cu acest drept ale actelor de studii și copii certificate “conform cu originalul” după cartea de identitate, certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, actul de titularizare în învățământ, adeverinţe/certificate/diplome de acordare a gradelor didactice/titlului ştiinţific de doctor, documentul, carnetul de muncă/documentul echivalent (adeverinţă REVISAL), conform prevederilor art. 34 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, eliberat de unitatea de învăţământ/instituţia de la care provine candidatul, completat la zi și hotărâri judecătoreşti, pentru persoanele care şi-au schimbat numele din diferite motive, adeverinţă cu calificativele din ultimii 4 ani, în original, cazier judiciar, în original, declaraţie pe propria răspundere prin care să confirme că documentele depuse la dosar aparţin candidatului şi că prin acestea sunt certificate activităţile desfăşurate, adeverinţă că nu a fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent, în original, și portofoliul personal al candidatului. Portofoliul candidaţilor înscrişi la selecţie pentru a deveni membri în corpul naţional de experţi în management educaţional s-a evaluat pe baza fişelor de evaluare, ţinându-se seama de următoarele criterii generale: absolvirea unor programe de formare în domeniul managementului educaţional, experienţa managerială, performanţe deosebite în inovarea didactică/managerială și participarea la proiecte. După afișarea primelor rezultate, șapte dintre candidați au depus contestații, însă acestea nu au dus la modificarea rezultatelor concursului. Astăzi urmează să fie emis ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Știinţifice privind înscrierea cadrelor didactice declarate promovate în Registrul naţional al experţilor în management educaţional. Concursul de selecţie pentru dobândirea calităţii de membru al corpului naţional de experţi în management educaţional se organizează din anul 2011, iar cei care doresc să participe la concurs trebuie să îndeplinească anumite condiții: să facă dovada acumulării a 60 de credite transferabile în cadrul unor programe acreditate de formare în domeniul managementului educaţional, să fie titular în învăţământ şi să aibă cel puţin gradul didactic II sau titlul științific de doctor, să fi obţinut calificativul “foarte bine” în ultimii 4 ani şi să nu fi fost sancţionat disciplinar în anul şcolar curent, să nu fi fost lipsit de dreptul de a ocupa o funcţie de conducere sau de îndrumare şi control în învăţământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și să nu fi fost exclus din Registrul naţional al experţilor în management educaţional. Calitatea de membru al CNEME este obligatorie pentru cadrele didactice care doresc să ocupe funcții de conducere în învățământ, fie că este vorba de funcția de director, de director adjunct sau inspector școlar. Concursul presupune mai multe etape. Prima constă în completarea formularului de selecție online, în aplicația informatică dedicată acestui scop, pentru compararea datelor înscrise de candidat cu cerințele obligatorii de participare la concurs. Urmează: afișarea listelor cuprinzând candidații admiși în prima etapă, în urma introducerii informațiilor în formularul de selecție online, depunerea dosarului cu documentele necesare la inspectoratele școlare de către candidații declarați admiși după etapa de selecție online, evaluarea portofoliilor de către inspectoratele școlare, afișarea rezultatelor evaluării, în ordinea descrescătoare a punctajelor, întocmirea de către inspectoratele școlare a listelor cuprinzând candidații propuși pentru a deveni membri în corpul național de experți în management educațional și emiterea ordinului pentru înscrierea cadrelor didactice care au promovat concursul de selecție în Registrul național al experților în management educațional.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here