Jandarmeria Arad, condusă de un şef din Gorj

633

Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad va fi condus de Claudiu Burlan, şeful Serviciului de Ordine şi Siguranță Publică de la IJJ Gorj, după trecerea în rezervă cu drept la pensie a colonelului Nicolae — Sorin Axenti. ”Pentru asigurarea continuității actului de comandă, domnul Colonel Daniel — Claudiu Burlan a fost împuternicit să îndeplinească, pe o perioadă de şase luni, atribuțiile inspectorului șef la Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad”, se precizează într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Arad. Noul inspector șef a declarat, pentru Gorjeanul, că este o provocare să conducă Jandarmeria Arad. ”Este o funcție destul de importantă, în cariera oricărui militar și o provocare. Am venit cu gânduri bune într-un județ care este poarta de intrare în țară, cu o situație operativă total diferită de ce am întâlnit la Gorj. Mă refer la situația cu care se confruntă Jandarmeria Arad, pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice, avem particularitatea cu imigrările, cu frontiera, cu punctele de control acces a trecerii frontierei”, a declarat pentru Gorjeanul, Claudiu Burlan, șeful IJJ Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here