Jandarmii, în misiune. Ce manifestări sunt programate în această vară

479

Jandarmii gorjeni vor continua să acţioneze în tot judeţul, pentru prevenirea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor. În această lună, structurile de ordine publică au executat 10 misiuni, atât la evenimente cultural-artistice, cât și sportive și religioase, astfel încât acestea să se desfășoare fără incidente. Angajații IJJ Gorj nu au lipsit nici la centrele de examen amenajate la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, pe timpul desfășurării „Concursului naţional de ocupare a posturilor didactice / catedrelor declarate vacante/ rezervate în unităţile de învăţământ preuniversitar – sesiunea 2017” și la Colegiul Naţional “Spiru Haret”, la “Concursului de ocupare a funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar “.
Misiunile din luna august:
-Asigurarea ordinii publice la festivalul “Bike Fest”, care se va desfăşura la Preajba, în perioada 4-6 august 2017;
-Asigurarea ordinii publice pe timpul manifestărilor religioase care se vor desfășura la Mănăstirea Lainici, de sărbătoarea “Schimbarea la Faţă a Domnului”, pe 6 august 2017;
-Asigurarea ordinii publice pe timpul manifestărilor cultural-artistice “Răsunet în Poiana lui Mihai”, care se vor desfășura în comuna Schela, pe 13.08.2017;
-Asigurarea ordinii publice la meciurile de fotbal desfășurate în cadrul Campionatului Național de Fotbal, pe teren propriu, de echipele de fotbal C.S. Pandurii Lignitul II Târgu-Jiu, în Liga a II-a și C.S. Internațional Bălești, în Liga a III-a, conform calendarului competițional;
-Asigurarea ordinii publice pe timpul manifestărilor cultural-artistice care se vor desfășura în localitățile Ploștina și Câlnic, cu prilejul sărbătoririi “Zilei Minerului ”, în zilele de 13 și 20.08.2017;
-Asigurarea ordinii publice pe timpul manifestărilor religioase desfășurate la Mănăstirea Tismana cu prilejul sărbătorii “Sfintei Maria” și a manifestărilor cultural-artistice desfășurate, în Pădurea Sărşari din localitatea Tismana, cu prilejul “Festivalului Cântecului, Dansului şi Portului Popular Gorjenesc – Tismana 2017”, în perioada 14-15.08.2017;
-Asigurarea ordinii publice în orașul Rovinari și în municipiul Târgu-Jiu, pe timpul manifestărilor cultural-artistice ce se vor desfăşura cu prilejul sărbătoririi “Festivalului Berii”, în perioada 18-20.08.2017, respectiv 21-27.08.2017;
-Asigurarea ordinii publice în zona centrelor de examen şi a celor de evaluare date în competenţă pe timpul desfăşurării examenului de bacalaureat, sesiunea august-septembrie, precum şi asigurarea, în sistem releu, a protecţiei transportului lucrărilor scrise la centrele de evaluare/contestații, în perioada 21-31.08.2017;
-Asigurarea ordinii publice pe timpul manifestărilor cultural artistice ce se vor desfăşura cu prilejul sărbătoririi “Zilelor Orașului Târgu-Cărbunești”, în perioada 27-29.08.2017;
-Asigurarea ordinii publice pe timpul “Bâlciului Anual”, care se va desfăşura în localitatea Godinești, în perioada 31.08-01.09.2017.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here