Liber la contestații pentru aspiranții la posturile de directori de școli

598

Începând de astăzi, candidații, care au participat la concursul pentru ocuparea posturilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar și sunt nemulțumiți de punctajul obținut, pot depune contestații. Aceștia pot contesta însă doar punctajul obținut la ultima probă a concursului – interviul.

Potrivit metodologiei, contestaţiile la proba de interviu se depun la registratura inspectoratului şcolar, în cazul concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi de director adjunct din unităţile de învăţământ de stat. Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj a anunțat că, la nivelul județului nostru, contestațiile la concursul pentru posturile de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar pot fi depuse în zilele de 21 şi 22 noiembrie 2016, în intervalul orar 8.00 – 16.30 şi în data de 23 noiembrie 2016, în intervalul orar 8.00 – 12.00. ”Candidații trebuie să știe că: nu pot contesta decât proba de interviu; în situația în care contestația este însoțită de alte documente, acestea nu vor constitui obiectul soluționării contestației; trebuie să depună câte o contestație separată pentru fiecare funcție, respectiv unitate de învățământ pentru care doresc să conteste punctajul obținut la proba de interviu; nu pot contesta punctajul obținut de alţi candidaţi”, au precizat reprezentanții IȘJ Gorj. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. În metodologie se precizează că de soluționarea contestațiilor se va ocupa o comisie constituită prin decizia inspectorului şcolar general, în a cărei componenţă trebuie să fie un coordonator – inspector şcolar general adjunct/inspector şcolar, 2 cadre didactice membre ale corpului naţional de experţi în management educaţional, 2 reprezentanţi ai autorităţii publice locale, 2 reprezentanţi ai autorităţii publice de la nivel judeţean/nivelul municipiului Bucureşti pentru unităţile de învăţământ special şi CJRAE/CMBRAE, un reprezentant al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice cu rol de mediator şi un secretar — un inspector şcolar. De asemenea, din comisiile de soluţionare a contestaţiilor fac parte alte persoane decât cele din comisiile de concurs. Preşedintele comisiei de organizare şi desfăşurare a probelor de concurs predă coordonatorului comisiei de contestaţii toate contestaţiile înregistrate, însoţite fiecare de înregistrările audio-video şi întreaga documentaţie rezultată prin susţinerea probelor de concurs.

Criterii de departajare
Va fi declarat „promovat” la concurs, candidatul „admis” care a obținut cel mai mare punctaj total. În cazul egalității de punctaj, va fi declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba scrisă. Dacă și în această situație egalitatea se păstrează, pentru unitățile de învățământ cu filiera tehnologică, va fi declarat „promovat” candidatul care este de specialitate: inginer, economist, medic etc., după caz, iar la filiera vocațională, cel care are specialitatea corespunzătoare profilului predominant al unității de învățământ, iar pentru celelalte unități de învățământ va fi declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de interviu. Dacă și în această situație egalitatea persistă, va fi declarat „promovat” candidatul care a realizat cel mai mare punctaj la proba de evaluare a CV-ului. Candidaţii promovaţi pe mai multe funcţii depun la inspectoratul şcolar/Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, în scris, opţiunea pentru o singură funcţie, în termen de două zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor finale. După exprimarea opţiunii scrise, fiecare funcţie rămasă vacantă va fi ocupată de următorul candidat admis la concurs. Dacă nu există un alt candidat admis, funcţia rămâne vacantă. În funcțiile de director sau de director adjunct rămase vacante conducerea interimară va fi asigurată, până la organizarea unui alt concurs, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de ”un cadru didactic titular, membru al corpului național de experți în managementul educațional, numit prin detașare în interesul învățământului sau prin delegarea atribuțiilor specifice funcției, în conformitate cu legislația în vigoare, prin decizia inspectorului școlar general, la propunerea consiliului profesoral din unitățile de învățământ respective, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanei solicitate”. În metodologie se precizează că nu pot fi numite în funcțiile rămase vacante sau în cele care se vacantează între perioadele de concurs: persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcții de director sau de director adjunct în unitatea de învățământ respectivă și nu au participat la concurs sau persoanele care s-au prezentat la concurs, dar nu au fost admise. Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016. Concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și de director adjunct din unitățile de învățământ a constat în susținerea de către candidați a trei probe: proba scrisă, constând în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în cadrul căreia s-au evaluat în proporție de 50% aptitudini cognitive și în proporție de 50% competențe manageriale ale candidaților, analiza curriculumului vitae realizată de comisia de concurs, în plenul ei, în prezența candidatului, pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedeau cele afirmate în curriculum vitae, și un interviu în fața comisiei de concurs, în care s-a apreciat scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidați a ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here