Liberi după scandalul de la Bolboși

468

Cei trei tineri cu vârste între 21 și 23 de ani, din comuna Bolboși, care au fost reținuți, luni seara, în urma scandalului care a avut loc într-un bar din localitate, soldat cu rănirea unui bărbat de 27 de ani, au fost eliberați. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru au decis punerea suspecților în libertate, ținând cont de faptul că se află la prima abatere. Cercetările au arătat că gusturile diferite în materie de muzică au dus la violență. Altercația a avut loc în noaptea de duminică spre luni. ”Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că apelantul, în timp ce se afla în incinta unei unități de alimentație publică, din comuna Bolboși, pe fondul consumului de alcool şi a unor discuţii contradictorii privind muzica ambientală, a fost agresat fizic de trei tineri cu vârste între 21 și 23 de ani, din aceeași localitate. În urma conflictului victima a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. A fost continuată urmărirea penală privind săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj. De asemenea, administratorul societății comerciale a primit o amendă în valoare de 7500 de lei, pentru neasigurarea măsurilor de ordine şi nerespectarea programului de funcţionare, totodată fiind efectuate demersuri legale către Primăria Bolboşi pentru suspendarea activităţii pe o perioadă de 30 zile.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here