Liceenii se pot înscrie în competiția globală ”Social Innovation Relay”

563

Liceenii din toată țara sunt invitați să se înscrie la ediția 2017 a competiției globale ”Social Innovation Relay”, organizată de Junior Achievement (JA) România. Termenul limită pentru înscrieri este 7 martie.

Potrivit organizatorilor, pe parcursul competiției, liceenii învață să formuleze soluții viabile pentru rezolvarea unor probleme reale, identificate de ei în comunitate, cu privire la unul dintre domeniile: educație, sănătate, incluziune socială, dezvoltarea nivelului de trai sau sustenabilitate.
Ei au acces la o experiență practică de antreprenoriat și beneficiază de sesiuni de mentorat, față-în-față și online, susținute de profesioniști cu experiență. În acest an, liceenii din România se pot înscrie la competiția globală Social Innovation Relay până în data de 7 martie, respectând următorii pași: formarea unei echipe de 2-4 elevi (coordonată de un cadru didactic); crearea unui cont al echipei pe platforma SIR http://jayeapps.com/se360/ la http://jayeapps.com/se360/index.php?pg=team-register&programme=sir; crearea unui cont al profesorului, folosindu-se platforma sus-menționată; rezolvarea chestionarului SIR de către fiecare elev din echipă; încărcarea, în contul echipei, a unei scurte descrieri a ideii/soluției de inovare socială (document model). Anul trecut, România a câștigat locul I la finala globală a competiției. Echipa Oculus, formată din liceeni de la Colegiul Național I.L. Caragiale, din București, a obținut locul I la finala globală SIR, 2016.
Elevii români și-au propus să sprijine persoanele cu deficiențe de vedere, oferindu-le posibilitatea de a deveni mai independente în mișcare, folosind o pereche de ochelari high-tech, care includ dispozitive de siguranță și navigație.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here