Liceul Tehnologic Roșia Jiu angajează secretar

545

Liceul Tehnologic Roşia Jiu, din comuna Fărcăşeşti, a scos la concurs un post de secretar cu jumătate de normă.  La concursul pentru ocuparea acestui post se pot înscrie doar persoanele cu studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.

Concursul va consta în susținerea a două probe, o probă scrisă și un interviu. Proba scrisă este programată pe 29 februarie, iar interviul pe 3 martie. Persoanele interesate își pot depune dosarele de concurs până la data de 22 februarie 2016, ora 16.00, la sediul instituției. Acestea trebuie să conțină următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare, copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz, copiile documentelor care să dovedească nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care arată îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică, carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie, cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează, adeverință medicală care să dovedească starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult șase luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate și curriculum vitae.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here