Pulsul Zilei

Listele finale ale copiilor înscriși în învățământul primar, afișate joi

 | 05 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Potrivit calendarului de înscriere în învățământul primar pentru anul școlar 2017 – 2018, mâine urmează să fie afișate listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.

Semnatura eletronica CertDigital

Cele două etape de înscriere în învățământul primar al preșcolarilor s-au încheiat. Prima etapă s-a desfășurat în perioada 27 februarie – 16 martie. În perioada menționată, la nivelul județului Gorj, potrivit datelor centralizate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, au fost depuse circa 2400 de cereri de înscriere la clasa pregătitoare, majoritatea vizând copii cu vârsta de 6 ani, împliniți înainte de data de 1 septembrie 2017. Cea de-a doua etapă de înscriere s-a desfășurat în perioada 24 – 30 martie și a fost destinată copiilor care nu au fost cuprinși într-o unitate de învățământ în prima etapă de înscriere în învățământul primar sau care nu au participat la această etapă. În această etapă, părinții au putut completa cereri de înscriere doar pentru unitățile de învățământ la care mai existau locuri disponibile. La nivelul județului Gorj, în cea de-a doua etapă de înscriere în învățământul primar au fost înregistrate 55 de cereri, iar, potrivit IȘJ Gorj, a fost solicitată suplimentarea numărului de locuri disponibile la Colegiul Tehnic Mătăsari (6 locuri) și Liceul Tehnologic Bîlteni (1). Începând cu data de 31 martie, cererile de înscriere depuse de părinți au fost procesate la nivelul unităților de învățământ, aplicându-se procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Această etapă se va încheia astăzi, urmând ca pe 6 aprilie să fie afișate la fiecare unitate de învățământ listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare. În perioada 7 – 13 aprilie, inspectoratul școlar va centraliza și soluționa cererile părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ; în aceeași perioadă, inspectoratul școlar va soluționa oricare altă situație referitoare la înscrierea în învățământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educațional al copilului. Reamintim că, potrivit metodologiei de înscriere în învățământul primar, au putut fi înscriși în clasa pregătitoare copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2017 inclusiv, dar și cei care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie — 31 decembrie 2017, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Evaluarea psihosomatică a copiilor s-a desfășurat în perioada 22 februarie – 14 martie, în cele 14 centre de evaluare temporară stabilite la nivel de județ: Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Târgu-Jiu, Liceul Teologic Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu/Grădinița nr. 15 Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”George Uscătescu” Târgu-Cărbunești, Liceul Tehnologic Bustuchin, Liceul Teoretic Novaci, Școala Gimnazială Nr. 1 Bumbești-Jiu, Școala Gimnazială Nr. 1 Rovinari, Liceul Tehnologic Turceni, Colegiul Tehnic Mătăsari, Școala Gimnazială Nr. 1 Motru și Liceul Tehnologic Tismana. Evaluarea s-a făcut pe bază de programare telefonică, la secretariatul unităților școlare în care funcționau centrele de evaluare, iar rezultatul nu a putut fi contestat de părinți. Începând cu data de 15 martie și până pe 15 septembrie, la sediul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj va funcționa un centru de permanență unde vor fi evaluați copiii care nu s-au prezentat la centrele de evaluare psihosomatică din perioada prevăzută în calendar.
Roxana Lupu

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL