Manifestări multiple la Târgu-Jiu, de Ziua Culturii Naţionale

585

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj a organizat vineri, 15 ianuarie, o serie de manifestări dedicate atât pentru a sărbători Ziua Culturii Naţionale, cât şi pentru marcarea celor 166 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu.

Sala “Florin Isuf” a CJCPCT Gorj a găzduit la finele săptămânii trecute o serie de manifestări dedicate Zilei Culturii Naţionale, împlinirii a 166 de ani de la naşterea lui Eminescu, dar şi deschiderii evenimentului “2016 – Anul Brâncuşi în Gorj”. “Sărbătorim trei evenimente: este Ziua Culturii Naţionale, o sărbătoare care de 6 ani de zile încearcă, pe de o parte, să omagieze poetul naţional Mihai Eminescu, iar pe de altă parte, se doreşte a fi o zi de reflecţie pentru toţi cei care manifestare1lucrează în sistemul culturii, dar marcăm şi deschiderea oficială a «Anului Brâncuşi în Gorj», un eveniment care, pe parcursul întregului an 2016, va încerca să-l omagieze pe Brâncuşi, precum şi să promoveze proiecte în onoarea celui care este considerat cel mai mare sculptor al secolului XIX. În această zi, CJCPCT Gorj a considerat că nu este moment mai potrivit pentru deschiderea Anului Brâncuşi decât Ziua Culturii Naţionale, pornind şi de la ideea că doar două mari personalităţi ale culturii româneşti beneficiază de zi naţională: Mihai Eminescu pe 15 ianuarie şi, începând de anul acesta, Brâncuşi la 19 februarie. În cadrul manifestărilor, am inclus vernisarea unei expoziţii foto-documentare, lansarea revistei «Portal Maiastra» închinată celor două mari personalităţi, dar şi o carte de excepţie «Cenaclul Columna – Şcoala de Literatură de la Târgu-Jiu» a lui Ion Popescu-Brădiceni, acestea venind ca şi contribuţii ale Gorjului contemporan la cultura naţională, precum şi un album deosebit «Gorj, locuri minunate» al lui Doru Dădălău”, a declarat Ion Cepoi, directorul CJCPCT Gorj.

Distincţii pentru patru personalităţi culturale
Tot în cadrul manifestării de vineri, 15 ianuarie, patru personalităţi ale Gorjului au primit diplome de excelenţă şi trofee, fiind primul eveniment de acest gen la nivel local. Distincţiile au fost acordate acelor persoane a căror activitate deosebită a dus şi duce în continuare la promovarea imaginii culturale: Ion Mocioi, manifestare2Zenovie Cârlugea, Nicolae Dragoş şi Ion Popescu-Brădiceni.
“Scriitori, actori, critici, regizori, muzicieni, oameni dedicaţi coregrafiei, fiecare în parte şi toţi la un loc, au avut o contribuţie nu doar la promovarea imaginii culturale a Gorjului, ci şi o contribuţie la cultura naţională. Să nu uităm că Eminescu, în 1878, poposea la Floreşti – Ţânţăreni, înnobilând judeţul acesta, Tudor Arghezi este originar din Târgu-Cărbuneşti, Constantin Brâncuşi s-a născut la Hobiţa”, a precizat Cepoi.

Trei nume cu care Gorjul s-a mândrit
Prezent la manifestările culturale a fost şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ciprian Florescu, care a punctat faptul că Brâncuşi, Eminescu şi Arghezi au fost legaţi de Gorj: “Ne rugăm cu toţii, ca Dumnezeu să le dea oamenilor de cultură puterea necesară să păstreze viu spiritul culturii româneşti. Este o zi deosebită pentru fiecare român, Ziua Culturii Naţionale, şi am convingerea că în fiecare colţ al acestei ţări minunate, fiecare om de cultură şi fiecare copil simt că e o zi aparte. Pentru noi, pentru gorjeni, există şi un motiv în plus de bucurie faţă de cele doar cu conotaţii naţionale: Constantin Brâncuşi. Anul acesta a fost numit «Anul Constantin Brâncuşi în Gorj». Să nu uităm că pe 19 februarie vom serba pentru prima dată Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, un motiv în plus pentru toate suflarea culturală să-şi dea mâna cu administraţia, cu orice alt român, să încerce să aducă acele elemente care să scoată în evidenţă pilonul cultural românesc. Numele celor trei, Constantin Brâncuşi, Mihai Eminescu şi Tudor Arghezi, au fost scrise cu litere de aur în istoria culturală, cu numele lor ne-am mândrit, deoarece fiecare dintre aceste personalităţi au numele legate de judeţul Gorj”.

2016 – Anul Brâncuşi în Gorj
Un eveniment important care a fost deschis vineri, 15 ianuarie, la Târgu-Jiu, a fost “2016 – Anul Brâncuşi în Gorj”. Pe parcursului anului curent, atât la nivel manifestare4local, cât şi naţional, evenimente dedicate lui Brâncuşi şi operelor sale vor fi organizate. “«Anul Brâncuşi în Gorj» nu se sărbătoreşte doar în Târgu-Jiu. Pe 12 ianuarie, Primăria Municipiului Târgu-Jiu a deschis la Bucureşti, la Institutul Cultural Român această serie de evenimente. Pe parcursul anului, manifestările se vor desfăşura atât în Târgu-Jiu, cât şi în alte oraşe din România”, a clarificat directorul CJCPCT Gorj.
Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu, a precizat faptul că “2016 – Anul Brâncuşi în Gorj” a debutat într-o oarecare măsură încă de săptămâna trecută, la sediul Institutului Cultural Român din Bucureşti. “Mulţumesc oamenilor de cultură pentru eforturile pe care le depun în fiecare zi, pentru proiectele pe care le elaborează şi le aduc în spaţiul public. Pe 12 ianuarie, am fost prezenţi, la invitaţia ICR la Bucureşti, iar mesajul pe care l-am transmis acolo din partea Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, este acela că noi credem că administraţia publică trebuie să renunţe la ideea că deţine experienţă şi expertiză în a face cultură, administraţia publică şi clasa politică trebuie să înţeleagă că trebuie să atragă şi să gestioneze resursele necesare pe care să le pună la dispoziţia specialiştilor, a oamenilor de cultură. După 26 de ani în care cultura a avut foarte mult de suferit în România, trebuie să susţinem faptul că, într-o lume a globalizării, cultura este singura noastră identitate pe care nu ne-o poate lua nimeni. Nimeni nu va putea vreodată să trăiască poezia lui Eminescu, să atingă opera lui Brâncuşi care ne-a dus identitatea noastră naţională în toată lumea. Cei 140 de ani de la naşterea lui Brâncuşi este un proiect foarte responsabil pentru noi şi pot spune că, pe 19 februarie la Târgu-Jiu, va fi capitala culturală a românilor”, a declarat viceprimarul municipiului Târgu-Jiu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here