Maria Platzner: ”Cântecul popular face parte din viața mea”

677

La doar 11 ani, Maria Fernanda Adriana Platzner calcă cu pasiune pe calea destul de anevoioasă a cântecului popular, ducând astfel mai departe prețioasa moștenire pe care interprete precum Maria Lătărețu sau Maria Apostol au lăsat-o Gorjului.

Ca mulți alți tineri interpreți de muzică populară, Maria Platzner a început să cânte de la o vârstă fragedă, din curiozitatea de a vedea dacă poate reproduce cântecele pe care le auzea la alții. La 9 ani urca deja pentru prima dată pe scena unui festival și cucerea primul său premiu. În cei doi ani care au trecut de atunci, Maria a cucerit numeroase premii, atât grație vocii sale, cât și abilității sale de a cânta la nai. ”Mi-a plăcut cântecul popular de când eram mică așa că m-am gândit să încerc și eu. Aveam 9 ani când am urcat prima oară pe o scenă cu public; atunci am obținut și primul meu premiu – un premiu III. După un an m-am apucat și de nai, instrument la care am avansat foarte mult. Știu să cânt la mai multe instrumente”, povestește Maria. În prezent, ea este elevă la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu”, precum și la Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu, unde cu ajutorul profesorilor săi și cu sprijinul familiei se pregătește cu pasiune. ”Profesorul meu de nai este domnul Ștefan Popescu. Este cel mai bun profesor din lume; îl iubesct mult și îl consider un al doilea tata pentru că el m-a învățat tot ce știu. Nu pot să-l uit nici pe domnul profesor Ion Drăgan, căruia îi mulțumesc pentru tot ce a făcut. Aș vrea să mulțumesc și doamnei învățătoare Claudia Nadolu, dar și bunicilor mei, care m-au felicitat și m-au sprijinit întotdeauna”, spune Maria. Ca și ceilalți tineri folcloriști gorjeni, a trebuit să învețe să se împartă între școală și participarea la festivaluri și concursuri. ”Este un pic obositor câteodată când ajung acasă de la concursuri dimineața și trebuie să mă duc la școală, dar fac față pentru că vreau să învăț. Nu m-am întors niciodată cu mâna goală de la concursuri”, a mai spus Maria. Când vine vorba de cel mai important moment din cariera sa artistică de până în prezent, Maria nu are nicio ezitare: duetul cu Maria Dragomiroiu, interpretă pe care o admiră foarte mult, ca de altfel și pe Maria Lătărețu, Maria Apostol și Maria Tănase.  ”Cel mai important lucru din viața mea a fost când am participat la ”O dată-n viață”, unde am cântat în duet cu îndrăgita interpretă de muzică populară Maria Dragomiroiu. A fost foarte frumos; oamenii jucau și chiuiau… nu o să pot să uit niciodată. Eu o iubesc pe Maria Dragomiroiu și stiu că și ea mă iubește.  Vreau să-i mulțumesc doamnei Elise pentru că a avut încredere în mine și numai cu ajutorul ei am ajuns la TVR la această emisiune”, povestește Maria. În ciuda vârstei destul de fragede, Maria știe deja ce vrea să facă: să facă cântecul popular cunoscut în toată lumea: ”Cântecul popular înseamnă foarte mult pentru mine; face parte din viața mea și nu mă voi lăsa de el. O să urmez tradiția noastră pentru că și bunica mea cânta când era mică și mă mai învață și ea cântece. Vreau să duc cântecul și în alte părți ale lumii”, spune ea.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here