Minoră accidentată pe trecerea de pietoni

501

O minoră în vârstă de 15 ani a ajuns la spital săptămâna trecută, după ce a fost lovită de o maşină chiar pe trecerea de pietoni. Şoferul autoturismului s-a ales cu dosar penal.

Accidentul s-a produs în data de 11 iunie, pe strada Unirii din municipiului Târgu-Jiu, în zona complexului comercial Gîrdu. „Din cercetările efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat de 28 de ani, din comuna Băleşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Unirii, din direcţia strada Calea Bucureşti spre bulevardul Republicii, nu a acordat prioritate de trecere si a acroşat o minoră de 15 de ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii, prin loc permis, marcat şi semnalizat corespunzător. În urma impactului pietonul a suferit leziuni şi a fost transportat la Spitalul Municipal Târgu Jiu în vederea acordări de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here