Pulsul Zilei

Mopedist accidentat la Săuleşti

 | 07 noiembrie 2012, 17:16 | 0 comentarii | 

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost rănit marţi într-un accident de circulaţie produs pe raza comunei Săuleşti. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs chiar din vina bărbatului rănit care, în timp ce se deplasa cu un moped, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism.

Semnatura eletronica CertDigital

Accidentul de circulaţie s-a produs în dimineaţa zilei de 6 noiembrie, în jurul orele 07:59, în comuna Săuleşti. Bărbatul în vârstă de 44 de ani, din localitate, se deplasa cu un moped pe un drum secundar iar la intersecţia cu D.J. 661 nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, întrând în coliziune cu acesta. „Poliţişti din cadrul Secţiei şi Poliţiei oraşului Târgu-Cărbuneşti au efectuat cercetarea locului faptei, constatând că M. M., de 44 ani, din comuna Săuleşti, în timp ce se deplasa cu un moped pe drumul secundar 18 Bibeşti, la intersecţie cu D.J. 661, nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism, condus de S. G., de 50 ani, din comuna Vladimir, şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului a rezultat accidentarea lui M. M., care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În urma testării cu aparatul etilotest a lui S. G., rezultatul a fost negativ. M.M. nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza stării de sănătate, fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a anunţat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii continuă acum cercetările, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL