Niculescu, SJA Gorj: „Au fost transportați la spital opt gorjeni în stare de ebrietate și 13 cu colici abdominale”

473

Angajații Serviciului Județean de Ambulanță Gorj au lucrat și în perioada sărbătorilor pascale. În cele două zile de Paște, echipajele SJA Gorj au fost solicitate la zeci de cazuri. O parte dintre pacienți au fost transportați la spital; este vorba despre opt persoane aflate în stare de ebrietate și 13 cu colici abdominale.

Marinică Niculescu, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, spune că gorjenii au dat dovadă de cumpătare, de sărbători, numărul intervențiilor încadrându-se în limitele normale. Cu toate acestea, au existat și cazuri de persoane care au băut și au mâncat în exces, având nevoie de îngrijiri medicale. „În perioada sărbătorilor de Paşte, gorjenii noștri au fost mai cumpătați. Am avut opt stări de ebrietate și 13 colici abdominale, pacienții fiind transportați la spital. Pe 24 de ore am avut 90 de solicitări, exact ca în zilele obișnuite de lucru”, a declarat Marinică Niculescu, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.
Chiar dacă la nivel național, numărul solicitărilor la ambulanță a fost peste media normală, în Gorj echipajele SJA au avut intervenții la fel ca în orice altă zi.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here