Noi duhovnici în Gorj

2055

Douăsprezece preoţi din Arhiepiscopia Craiovei, între care și mai mulți din Gorj, au primit duhovnicia vineri, 29 iulie. Prin darul duhovniciei preoţii pot săvârşi Taina Sfintei Spovedanii pentru credincioşii din parohiile pe care le păstoresc.

Slujba de hirotesie a fost săvârşită la Paraclisul mitropolitan „Toţi Sfinţii” din incinta Centrului eparhial de către Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Au primit hirotesia întru duhovnic: preot Lucian Grigorie, pe seama parohiei Scaeşti, protoieria Craiova Nord, preot Dumitru Mirulescu, pe seama parohiei Sadu II, protoieria Târgu Jiu Nord, preot Constantin Alin Nicola, pe seama parohiei Comoşteni, protoieria Băileşti, preot Dumitru Trufelea, pe seama parohiei Cârbeşti, protoieria Târgu Jiu Sud, preot Alin Ionuţ Isuf, pe seama parohiei Frasinu, protoieria Târgu Cărbuneşti, preot Ionuţ Viorel Bordeiaş, pe seama parohiei Stolojani, protoieria Târgu Jiu Nord, preot Adrian Nicolae Calotă, pe seama parohiei Buzeşti, protoieria Târgu Cărbuneşti, preot Mădălin Ţicleanu, pe seama parohiei Raci, protoieria Târgu Jiu Sud, preot Laurenţiu Constantin Baciu, pe seama parohiei Bârseşti, protoieria Târgu Jiu Nord, preot Marian Cosmin Cîrţu, pe seama parohiei Ghidici, protoieria Băileşti, preot Alexandru Anghel Roman, pe seama parohiei „Sfântul Nicolae” din Calafat, protoieria Băileşti şi preot Stelian Ovidiu Grama, pe seama parohiei Bârseşti, protoieria Târgu Jiu Nord, judeţul Gorj. În cuvântul de învăţătură adresat proaspeţilor duhovnici la finalul slujbei de hirotesie, ÎPS Irineu a subliniat importanţa darului preoţiei în lumea creştină.
„Preoţia este cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor. Nici îngerii, nici stăpânirile, nici arhanghelii şi nicio altă creaţie a Domnului nu are acest dar. Pentru că numai omul este făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Aşadar, prin Taina Sfintei Preoţii aţi fost aleşi şi ridicaţi dintre oameni spre a fi aşezaţi în această slujire, spre a putea lega şi dezlega păcatele oamenilor. Să reţineţi însă nu numai importanţa acestei chemări, ci mai ales responsabilitatea foarte mare care decurge din ea. Nu este totuna a fi un simplu credincios, sau a fi preot. Căci după măsura înălţimii la care aţi fost chemaţi, după această măsură veţi fi şi judecaţi. Dacă Dumnezeu ne-a ales, nu putem fi astfel decât Mântuitorul Iisus Hristos care, ne amintim cum a lăsat o turmă întreagă spre a pleca în căutarea oii celei pierdute. De aceea, este necesară multă osteneală, este necesar să ne facem tuturor toate, aşa cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel, pentru ca toţi cei încredinţaţi nouă să rămână în turma dreptmăritorilor creştini, vrednici fii ai Tatălui nostru din ceruri”, a spus acesta.
La final, fiecare preot a primit din partea Mitropolitului Olteniei câte un Aghiasmatar şi o Sfântă Cruce.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here