Pulsul Zilei

Nouă dosare pentru echivalarea studiilor de scurtă durată, depuse la IȘJ Gorj

 | 18 ianuarie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Nouă dosare prin care se solicită echivalarea studiilor universitare de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de licență au fost depuse, în acest an școlar, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Semnatura eletronica CertDigital

Până pe 19 ianuarie trebuie transmisă la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice – Direcția generală management și resurse umane – situația statistică finală centralizată, pe specializările pentru care se solicită echivalare, a cadrelor didactice care au solicitat echivalarea. Transmiterea dosarelor complete, însoțite de observațiile inspectorului școlar pentru dezvoltarea resurselor umane, pe specializări, către instituțiile de învățământ superior stabilite de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, pentru evaluare, echivalare și eliberarea atestatelor de echivalare, se va face în perioada 6-10 februarie, urmând ca evaluarea dosarelor la nivelul structurilor universitare care asigură formarea inițială și continuă a personalului didactic să se desfășoare în perioada 14 februarie – 30 mai. Atestatele de echivalare valabile pentru ocuparea de funcții didactice în învățământul preșcolar și preuniversitar obligatoriu vor fi eliberate până la data de 1 septembrie 2017. Reamintim că, potrivit Metodologiei privind echivalarea pe bază de ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de licență, au putut solicita echivalarea studiilor în vederea ocupării unei funcţii didactice, în specialitate, în învăţământul preuniversitar, următoarele categorii de cadre didactice: absolvenţii liceelor pedagogice, ai şcolilor postliceale pedagogice sau ai şcolilor echivalente care au absolvit cu diplomă şi studii universitare de scurtă durată sau colegii universitare de institutori, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar, absolvenţii învăţământului superior care au finalizat un curs specific în domeniul psihopedagogie şi metodic, încadraţi în învăţământul preşcolar şi primar, absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire, absolvenţii colegiilor universitare de institutori cu diplomă de absolvire, care au finalizat cu diplomă de absolvire şi învăţământul universitar de scurtă durată, precum și absolvenţii învăţământului universitar de scurtă durată cu diplomă de absolvire.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL