Pulsul Zilei

Nu vă panicați! Sirenele vor răsuna, astăzi, în Gorj

 | 07 februarie 2018, 00:00 | 0 comentarii | 

Sirenele care anunţă situaţiile de urgenţă vor fi testate din nou, astăzi, între orele 10.00 şi 11.00, în judeţul Gorj. Aceste exerciții au început în luna august a anului trecut și se desfășoară în prima zi de miercuri a fiecărei luni, timp de o oră, scopul fiind testarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. ”Pentru obţinerea unor date reale privind starea de operativitate a echipamentelor dedicate de avertizare/alarmare a populației şi gradul de acoperire acustică, precum şi pentru antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale şi pregătirea populaţiei, prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă organizează şi desfăşoară antrenamente pentru verificarea funcţionării sirenelor de alarmare publică, prin acţionarea acestora în zona de competenţă, începând cu luna august 2017, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul 10.00-11.00.
Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările Inspectoratului pentru Situații de Urgență al judeţului Gorj, precum şi ale autorităţilor administraţiei publice locale”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
La nivelul județului sunt 180 de sisteme de alarmare, dintre care 47 în municipiul Târgu-Jiu.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Loading...
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL