Perioada de suspendare a permisului ar putea fi redusă la jumătate

565

Șoferii care achită în termenul legal jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege ar putea să beneficieze de înjumătăţirea perioadei de timp pentru care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce. Cel puțin asta prevede o inițiativă legislativă depusă la Senat de un grup de parlamentari.

Cinci parlamentari au depus la Senat un proiect de modificarea a OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice prin care îşi propun să rezolve problema amenzilor de circulaţie neplătite, potrivit expunerii de motive. Proiectul prevede că șoferul care a fost sancţionat cu amendă şi sancţiune contravenţională complementară şi care achită amenda în termen de cel mult 2 zile lucrătoare de la data primirii procesului-verbal de constatare să beneficieze şi de reducerea cu jumătate a perioadei de timp pentru care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului său de a conduce. ”Cetăţeanul este încurajat să achite amenda în termenul prevăzut de lege prin bonificarea atitudinii sale de conformare faţă de norma juridică”, consideră parlamentarii.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here