Pulsul Zilei

Peste 4200 de persoane din județul nostru s-au vaccinat împotriva gripei

16 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  178 vizualizari
vaccinare antigripala

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a primit, în octombrie, 3.500 de doze de vaccin antigripal. La începutul acestei săptămâni a ajuns în județul nostru și cea de-a doua tranșă de vaccin antigripal, care conține 1.500 de doze. Până la această dată, peste 4200 de persoane s-au vaccinat, 491 dintre acestea imunizându-se în ultima săptămână.

Ca și în anii trecuți, prioritate la imunizare împotriva gripei sezoniere vor avea persoanele cu vârste cuprinse între 6 luni şi 64 de ani aflate în evidenţele medicale cu afecţiuni cronice, gravide, medici, cadre sanitare şi personal auxiliar atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare şi ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor care intră în contact cu alţii şi pot să răspândească boala; persoane adulte şi copii rezidenţi în instituţii de ocrotire socială şi persoanele de peste 65 de ani.

Semnatura eletronica CertDigital

1776 de doze de vaccin antigripal, disponibile în Gorj
Pentru sezonul rece 2016-2017, DSP Gorj a solicitat 15.000 de doze de vaccin antigripal. Prima tranșă a ajuns în județul nostru luna trecută, iar cea de-a doua a sosit la începutul lunii noiembrie. „Am primit 3.500 de doze de vaccin antigripal, în octombrie, reprezentând prima tranșă din necesarul pentru acest sezon, iar cea de-a doua tranșă, de 1.500 de doze, a sosit în noiembrie. În teritoriu mai sunt 1776 doze neutilizate, în ultima săptămână fiind vaccinate 491 de persoane”, a confirmat Elena Pițian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Gorjenii sunt dornici să se imunizeze, dat fiind faptul că deja peste 4.200 de persoane s-au vaccinat. Persoanelor vârstnice, în special celor cu afecţiuni cronice cardiace şi respiratorii, medicii le recomandă să se ferească pe cât posibil de deplasările care creează premisele îmbolnăvirii sau apariţiei complicaţiilor la afecţiunile deja existente. În cazul în care apar primele semne de boală – febră, dureri de cap şi de gât sau tuse – trebuie anunţat telefonic, în cel mai scurt timp posibil, medicul de familie.
Conform metodologiei privind vaccinarea antigripală, grupele populaţionale considerate cu risc sunt: persoanele cu vârste cuprinse între 6 luni şi 64 de ani aflate în evidenţele medicale cu afecţiuni cronice, gravide, medici, cadre sanitare şi personal auxiliar atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare şi ambulatorii, inclusiv salariaţii instituţiilor care intră în contact cu alţii şi pot să răspândească boala; persoane adulte şi copii rezidenţi în instituţii de ocrotire socială şi persoanele de peste 65 de ani.
Campania de imunizare se derulează şi în acest an, ca şi în anii precedenţi, prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.
Minodora Sucea

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL