Pieton beat, accidentat de un şofer şi mai beat

466

Un bătrân în vârstă de 66 de ani, din Rovinari, a ajuns zilele trecute la spital după ce a fost acroşat de un autoturism al cărui şofer a fugit apoi de la locul accidentului. Cercetările oamenilor legii au scos la iveală faptul că atât sexagenarul, cât şi şoferul maşinii care l-a acroşat se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul producerii accidentului.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 26 aprilie 2014, la ora 14:15, poliţiştii din oraşul Rovinari au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că pe str. Constructorilor a avut loc un accident rutier. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului de echipa operativă constituită la nivelul subunităţii, s-a constatat că B.P.G., de 41 ani, din Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe str. Constructorilor, l-a acroşat pe S.I., de 66 ani, după care a părăsit locul accidentului. Victima a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Rovinari, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Întrucât emana vapori de alcool, pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto, identificat la scurt timp de poliţişti, a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie de 1,32mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Rovinari în vederea recoltării de probe biologice”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi părăsirea locului accidentului.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here