Pulsul Zilei

Planul-cadru pentru gimnaziu, în dezbatere publică

 | 29 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a lansat în dezbatere publică, chiar înainte de Crăciun, trei propuneri de plan-cadru pentru clasele V-VIII. Timp de o lună, mai precis până pe 23 ianuarie 2016, toţi cei interesaţi – cadre didactice, specialişti în curriculum, elevi, părinţi sau reprezentanţi ai societăţii civile – sunt invitaţi să participe la această consultare publică şi să-şi exprime punctele de vedere, sugestiile şi propriile propuneri prin completarea unui chestionar online, disponibil la adresa https://www.surveymonkey.com/r/planuri_cadru.

Semnatura eletronica CertDigital

„Procesul de elaborare a propunerilor de planuri-cadru pentru gimnaziu s-a fundamentat pe un set de repere şi principii de dezvoltare curriculară și pe un profil de formare al absolventului, promovate în documentul de politici „Repere pentru proiectarea şi actualizarea curriculumului naţional”. Acest document, elaborat de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei a fost supus dezbaterii publice în perioada august-septembrie 2015. De asemenea, propunerile privind numărul de ore minim/maxim al planului-cadru pentru gimnaziu au fost orientate şi de cel mai recent studiu Eurydice privind timpul şcolar, care arată că România are în prezent un timp de studiu apropiat de media europeană. Cele trei variante de plan-cadru au fost analizate şi din perspectiva unor criterii de evaluare. În procesul de dezbatere publică se recomandă utilizarea acestui instrument pentru analizarea comparativă a variantelor şi formularea de recomandări. Comentariile şi sugestiile participanţilor la dezbaterea publică vor sprijini în mod esenţial luarea unei decizii privind planul-cadru supus dezbaterii”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. „Dezbaterea publică va urmări şi întâlniri cu elevi, părinţi, cadre didactice, reprezentanţi ai societăţii civile, organizate la nivel local şi judeţean. Ambele direcţii îşi propun un proces de consultare publică dinamic și cât mai complex, astfel încât să cuprindă un număr cât mai mare de actori”, se mai precizează în acelaşi comunicat. Dezbaterea publică se va desfăşura după următorul calendar: 23 decembrie 2015 – 23 ianuarie 2016 – punerea proiectelor de planuri-cadru în dezbatere publică; 22 decembrie 2015 – 22 ianuarie 2016 – consultare online; colectarea datelor prin intermediul chestionarului online; 4-22 ianuarie 2016 – dezbateri faţă în faţă la nivel judeţean; colectarea feed-back-ului în urma dezbaterilor faţă în faţă; 23 ianuarie – 7 februarie 2016: analiza propunerilor primite în cadrul procesului de consultare şi revizuirea proiectului de plan-cadru; 8-10 februarie 2016: validarea din punct de vedere ştiinţific a proiectului revizuit de plan-cadru de către comisia de validare; avizarea de către ISE. Planul-cadru finalizat în urma dezbaterii va constitui referinţa pentru realizarea planurilor-cadru pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale, pentru învăţământul integrat de artă, precum şi pentru învăţământul integrat sportiv. Mai multe detalii despre procesul de consultare, precum şi documentele suport pot fi accesate pe site-ul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei la adresa: http://www.ise.ro/consultare-publica-propuneri-de-plan-cadru-pentru-clasele-v-viii.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL