Pulsul Zilei

Pompierii își deschid porțile, de ziua lor

 | 13 septembrie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj organizează, astăzi, o expoziţie de tehnică şi exerciţii demonstrative, cu ocazia Zilei Pompierilor din România. Toate subunităţile din județ vor fi deschise pentru public.
Astfel, între orele 09.00 şi 15.00 este „Ziua Porţilor Deschise” și oricine vrea poate să viziteze sediul instituției.
”La 13 Septembrie 2017 se împlinesc 169 de ani de la «Bătălia din Dealul Spirii», act eroic al pompierilor militari conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu, împotriva armatei otomane care dorea înăbuşirea Revoluţiei de la 1848.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă «Lt.col. Dumitru Petrescu» al judeţului Gorj vă invită să participaţi la activităţile organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România.
Între orele 09.00 – 15.00, la sediul I.S.U. Gorj din Târgu-Jiu şi al subunităţilor din Motru, Turceni, Novaci, Bumbeşti Jiu, Tismana şi Hurezani se va organiza Ziua Porţilor Deschise.
Începând cu ora 09.00, la sediul I.S.U. Gorj, din municipiul Târgu-Jiu, se vor desfăşura manifestări evocatoare dedicate acestei zile. În program sunt avansări în gradul militar următor înainte de termen, slujbă religioasă, depuneri de coroane de flori, premierea câștigătorilor competițiilor sportive organizate cu ocazia Zilei Pompierilor, defilarea personalului; prezentare tehnică de intervenție; exerciții demonstrative specifice pregătirii salvatorilor”, se precizează într-un comunicat de presă al ISU Gorj.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL