Pulsul Zilei

Premiu de 2000 euro pentru o grădiniţă din Târgu-Jiu

 | 23 decembrie 2015, 00:00 | 0 comentarii | 

Grădiniţa Mihai Eminescu din Târgu-Jiu a câştigat un premiu în valoare de 2000 euro în urma participării la programul OlimpiadeleK. Banii pot fi folosiţi pentru investiţii în folosul şcolii.

Semnatura eletronica CertDigital

La începutul acestui an şcolar, OlimpiadeleK au provocat unităţile de învăţământ de stat din toată ţara să iniţieze şi să implementeze proiecte de educaţie alternativă într-un cadru relaxat, condimentat cu distracţie şi joacă. Şcolile au fost invitate să formeze echipe de elevi şi profesori, să se înscrie pe platforma online www.olimpiadelek.ro, iar apoi să desfăşoare diferite activităţi creative cu impact educaţional, participând la o competiţie unde pasiunea şi implicarea pun în mişcare proiecte inspirate. Școli din toată ţara au răspuns invitaţiei organizatorilor, surprinzându-i plăcut prin activităţi inedite de antreprenoriat, proiecte inovatoare, competiţii sportive incitante, prezentări de eco-modă, spectacole, expoziţii şi alte super-iniţiative. Până la acest moment, 1.322 grădiniţe, şcoli elementare, gimnaziale şi licee din toată ţara s-au mobilizat cu entuziasm şi au desfăşurat în total 45.273 activităţi educaţionale din cele patru domenii propuse: mediu (ecologizare, plantare, reciclare etc.), sport și sănătate (competiții sportive, gustări sănătoase, cumpărături inteligente etc.), creativitate și tradiții (expoziții interne, teatru, dans, design, creații literare etc.), ştiință, cultură și educație (vizite culturale sau informative, invenții, prim-ajutor etc.). Pentru fiecare activitate organizată, dovedită prin fotografii şi clipuri urcate pe platformă, şcolile au primit un număr de puncte. La trei luni de când programul OlimpiadeleK a luat startul a fost realizat şi un clasament intermediar, iar cele mai active instituţii de învăţământ participante până acum la competiţie au fost răsplătite. Printre acestea se numără şi o grădiniţă din Târgu-Jiu. „Am analizat toate activităţile confirmate, am adunat punctele şi iată că am conturat clasamentul intermediar – Topul Hărnicuţilor, etapă în care premiem cele mai reuşite iniţiative înscrise și confirmate pe platforma www.olimpiadelek.ro până la 30 noiembrie 2015. Concret, primele 100 de unităţi de învăţământ în ordinea punctajelor obţinute sunt recompensate cu câte 2.000 euro, bani pe care îi pot investi după cum doresc, în folosul școlii. Pe podiumul Hărnicuţilor a urcat Grădiniţa Mihai Eminescu (Nr. 9) din Târgu-Jiu, care a strâns 5200 de puncte prin intermediul celor 97 de activităţi educaţionale desfăşurate”, au anunţat organizatorii. “OlimpiadeleK” reprezintă o competiție națională care îşi propune să încurajeze desfăşurarea de activităţi educaţionale în şcoli, în afara orelor de curs, pentru a stimula în rândul copiilor şi tinerilor creativitatea, spiritul civic, lucrul în echipă şi alte abilităţi utile. Programul, aflat la prima ediţie, se adresează tuturor instituțiilor de învățământ public din România: grădinițe, școli elementare, gimnaziale sau licee. Înscrierile în program rămân deschise până la data de 31 decembrie 2015, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe data de 16 martie 2016, când vor fi întocmite punctajele finale. Primele 103 instituţii de învăţământ vor fi recompensate pe măsură. Organizatorii au pregătit 101 premii a câte 20.000 euro pentru locul 3, un premiu de 30.000 euro pentru locul 2 și 40.000 euro pentru marele câștigător. Proiectul “OlimpiadeleK” este sponsorizat de către Kaufland România și implementat în parteneriat cu Școala de Valori și Ministerul Educației și Cercetării.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL