Prins cu arbori furați în căruță

411

Un tânăr de 23 de ani, din Godinești, este cercetat penal după ce a fost prins transportând cu o căruță arbori sustrași de pe un teren aflat pe raza comunei.

Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Godineşti l-au depistat în flagrant delict pe tânărul de 23 de ani, din localitate, în timp ce transporta cu un atelaj hipo material lemnos. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că tânărul nu deţinea documente de provenienţă pentru doi arbori, care nu prezentau marcă silvică, de esenţă tei, pe care îi tăiase de pe un teren cu vegetaţie forestieră, situat în punctul numit „Seuca” de pe raza comunei Godineşti. Materialul lemnos, în cantitate de 0,98 mc, a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Tismana. Totodată, a fost luată măsura ridicării în vederea confiscării, a atelajului hipo. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală şi sustragere de material lemnos.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here