Prins cu un obiect interzis în penitenciar

489

Un bărbat de 34 de ani, din Târgu-Cărbunești, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins încercând să introducă ilegal în Penitenciarul Târgu-Jiu o cartelă SIM.

Bărbatul a încercat să introducă cartela SIM în penitenciar în timpul unei vizite la o rudă. Cartela a fost descoperită însă în timpul controlului efectuat asupra acestuia de către reprezentanții penitenciarului, care au anunțat poliția. ”Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi de un reprezentant al Penitenciarului din localitate, despre faptul că la controlul efectuat asupra unui bărbat, de 34 de ani, din oraşul Târgu-Cărbuneşti, care a mers în vizită la un condamnat definitiv, a fost depistat având asupra sa o cartelă SIM folosită, pe care nu o declarase la control. Poliţiştii prezenţi la faţa locului au ridicat obiectul interzis în vederea continuării cercetărilor”, a anunțat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, precizând că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de introducerea în mod ilicit de cartele SIM într-un penitenciar.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here