Prinşi muncind la negru

444

Trei angajatori din judeţul Gorj care desfăşurau activitate având la muncă trei persoane fără forme legale de angajare au căzut săptămâna trecută în plasa inspectorilor de muncă gorjeni.

Echipe de inspectori de la Serviciul Control Relaţii de Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au desfăşurat săptămâna trecută 24 de controale, din care 19 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. Potrivit unui comunicat emis de ITM Gorj, în timpul verificărilor, au fost depistaţi trei angajatori care prestau activitate cu trei persoane fără forme legale de angajare, dintre care două sunt femei. În consecinţă, au fost aplicate trei sancţiuni pentru utilizarea muncii fără forme legale de angajare în cuantum de 30.000 de lei. Angajatorii depistaţi cu munca la negru desfăşurau activitate în domeniul construcţiilor (Peştişani), comerţului (Tismana) şi prestări servicii de curăţenie (Târgu-Jiu).
“Au fost aplicate în total zece sancţiuni contravenţionale la zece angajatori, în valoare de 55.500 de lei, amenzile fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003, H.G. nr. 500/2011 şi Legea nr.52/2011. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi au fost: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii; neînmânarea către salariat a unui exemplar a contractului individual de muncă anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal; nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor; nedepunerea la ITM, conform termenului legal de către beneficiarul care utilizează zilieri a extraselor din registrul de evidenţă a zilierilor cu înregistrările din luna precedentă”, se arată în informarea de presă.
Şi inspectorii Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au derulat 26 de controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate 11 neconformităţi. Astfel, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 2.000 de lei. Neregulile pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, instruire necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here