Proiect pentru romii din Țînțăreni

532

Asociația Împreună pentru Romi din Țînțăreni a lansat, ieri, Proiectul “Împreună la școală pentru reușita în viață” la Centrul de Consiliere și Sprijin “Orice copil contează!” din Comuna Țînțăreni.

Proiectul este finanțat prin programul anual al Agenției Naționale pentru Romi de acordare de finanțări nerambursabile din fonduri publice alocate de la bugetul de stat pentru anul 2017, fiind implementat de Asociația Împreună pentru Romi în parteneriat cu Primăria Comunei Țînțăreni și Școala Gimnazială Țînțăreni, pe o perioadă de 6 luni (iunie – noiembrie 2017). Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea și diversificarea serviciilor alternative de educație în vederea reducerii decalajului educațional între cetățenii români aparținând minorității rome și populația majoritară la nivelul localității Țînțăreni prin implementarea unui program de educație remedială, a unui program de tip “școală după școală” și a unui program de educație parentală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here