Pulsul Zilei

Rata şomajului, în uşoară creştere în Gorj

 | 24 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Şomajul a înregistrat o creştere la nivelul judeţului nostru, potrivit ultimelor date furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj. Dacă în aprilie numărul de şomeri de la nivelul judeţului era de 11.276 de persoane, din care majoritatea erau şomeri neindemnizaţi, rata şomajului fiind de 8,19%, începutul lunii mai a venit cu cifre mai mari.
“Potrivit ultimelor date, numărul de şomeri înregistraţi în baza de date a AJOFM Gorj este de 11.339, rata şomajului aferentă acestui număr fiind de 8,24. Dintre aceştia, 4.831 sunt femei, iar 3.131 primesc indemnizaţie”, a declarat Diana Văduva, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.
Din punct de vedere al distribuţiei şomerilor pe niveluri de instruire, la sfârşitul lunii trecute, din numărul total al şomerilor înregistraţi, 66% sunt persoane cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional, 28% sunt persoane cu nivel de instruire liceal şi postliceal şi 6% sunt persoane cu studii superioare. Privind structura pe grupe de vârstă a şomerilor înregistraţi, grupele de vârstă în care se regăsesc cei mai mulţi şomeri rămân grupele 40-49 de ani cu o pondere de 31% în totalul şomerilor înregistraţi şi grupele 30-39 ani cu 20%.
Cei 11.339 de şomeri înregistraţi la nivelul judeţului Gorj pot consulta oferta de locuri de muncă vacante, postată pe site-ul AJOFM şi actualizată zilnic. Ieri, aceasta cuprindea posturi vacante la angajatorii gorjeni de: agent comercial, agent de vânzări, analist, asistent farmacist, bucătar, cameristă, cofetar, consilier juridic, contabil, controlor calitate, croitor, dulgher, electricieni, faianţar, farmacist, femeie de serviciu, fierar betonist, frezor universal, inginer automatist, inginer mecanic, instalator apă-canal, izolator termic, lăcătuş mecanic, lucrător gestionar, manipulant mărfuri, mecanic auto, mecanic utilaj, mozaicar, muncitori necalificaţi, ospătar, patiser, paznic, pizzar, şofer autocamion, spălător vehicule, strungar universal, sudor, tâmplar universal, vânzător, vopsitor auto, zugrav.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL