Pulsul Zilei

Reținere la Godinești! Foc de armă, tras pentru prinderea unui fugar

 | 23 iunie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Godinești, a ajuns, miercuri seara, în arestul Poliției Gorj, după ce i-a pus pe jar pe agenții de la Rutieră. În timp ce efectuau serviciul de patrulare în localitate, pe Drumul Județean 672, oamenii legii au observat un autoturism care, la vederea echipajului de Poliţie, a efectuat manevra de întoarcere, continuând deplasarea în sens opus.

Semnatura eletronica CertDigital

“Echipajul de poliție a plecat în urmărirea acestuia, având în funcțiune semnalele acustice și luminoase, fiind efectuate mai multe semnale regulamentare de oprire, pe care conducătorul autoturismului le-a ignorat. După aproximativ 10 kilometri, autoturismul a oprit brusc pe partea dreaptă a carosabilului, iar conducătorul auto, care se afla singur în autoturism, a fugit într-o zonă împădurită. În timpul urmăririi suspectului, polițiștii au folosit și armamentul din dotare, fiind executat un foc de avertisment în plan vertical. Ulterior, suspectul a fost identificat, fiind un tânăr de 24 de ani, din comuna Godinești, care nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule. În baza probatoriului administrat în dosar a fost dispusă măsura reţinerii suspectului pe o perioadă de 24 ore”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Bărbatul este cercetat pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără permis. După cele 24 de ore de reținere, anchetatorii au stabilit că poate fi cercetat în libertate.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL