Reţinut că a folosit o armă neletală cu bile

373

foto 003Un tânăr de 23 de ani din satul Logreşti, în timp ce se afla la discoteca din comuna Săuleşti, a tras în plan vertical cu un pistol cu bile. Acesta susţine că a făcut acest lucru pentru a se apăra de un tânăr care l-a atacat.

Totuşi, potrivit oamenilor legii, acesta ar fi tulburat liniştea şi ordinea publică şi nu ar fi avut dreptul să folosească arma, deşi o deţinea în mod legal. Băiatul, în vârstă de 23 de ani, a fost reţinut timp de 24 de ore pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice precum şi uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. Din primele cercetări a reieşit faptul că tânărul, aflându-se lângă discoteca din satul Bibeşti, s-a luat la ceartă cu un târgujian în vârstă de 21 de ani. În urma scandalului, logreşteanul a scos pistolul cu bile pe care îl deţinea în mod legal şi a tras un foc de armă, pentru a-l speria pe celălalt tânăr. “Din cercetările efectuate de către echipa operativă din cadrul Poliţiei Oraşului Tg-Cărbuneşti, s-a constatat că Marius P., în timp ce se afla în zona discotecii, în urma unui conflict spontan avut cu Constantin T., de 21 ani, din municipiul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, a tras în plan vertical cu un pistol cu bile, faptă prin care s-a tulburat ordinea şi liniştea publică”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

Avea permis de port armă

Arma pe care tânărul o avea este un pistol cu bile pe care îl deţinea în mod legal. Acesta obţinuse permisul pentru a avea o astfel de „jucărie”. Oamenii legii consideră, însă, că acesta nu avea dreptul că folosească arma, prin urmare aceasta a fost reţinută în vederea confiscării. „Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, iar în data de 29.11.2010 a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, cu propunerea de arestare preventivă”, a mai spus Tică. Bărbatul este reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi uz de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here