Reținut după furt la conac

548

Un bărbat de 40 de ani, din oraşul Uricani, al județului Hunedoara, a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, pentru furt. Acesta a fost prins, după ce, miercuri, un localnic în vârstă de 49 de ani, din comuna Padeș a sunat la 112 și a anunțat că persoane necunoscute ar fi intrat fără drept în conacul său din localitate, de unde ar fi fost sustrase mai multe bunuri casnice și două generatoare de curent, fiind creat un prejudiciu total de 7.000 de lei.
”În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Având în vedere probatoriul administrat în cauză, cât și faptul că măsura reţinerii este necesară în scopul bunei desfăşurări a procesului penal şi al prevenirii săvârşirii de către acesta a unei alte infracţiuni, faţă de suspect s-a dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Gorj”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Vineri, suspectul a ieșit din arest, pentru a fi audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here