Rezultatele finale la concursul pentru posturile de la Investigații Criminale

646

Candidații admiși la concursul organizat de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj vor susține, astăzi, interviul de departajare. Proba scrisă a avut loc pe 26 august. În total sunt patru posturi de ofițer de Poliție, la Investigații Criminale, două la Târgu-Jiu, unul la Motru și unul la Novaci. Trei agenţi din 57 au obţinut aceeaşi notă, 9.85, iar alţi trei candidaţi au luat 9.70, urmând ca toți trei să susţină interviul astăzi. Printre cei trei candidați care vor susține interviul se află și soțul fostului purtător de cuvânt al IPJ Gorj Romina Dochian. Cristian Bogdan Dochian a obținut nota 9.70.
Pentru postul de ”ofiţer I”, la Compartimentul Rutier din cadrul Poliției Târgu-Cărbunești, interviul de departajare va fi susținut pe 26 septembrie. Trei persoane, printre care se află şi poliţista Carmen Donatela Ghiţă, au obţinut aceeaşi notă, 9.40, urmând să susţină interviul pe baza bibliografiei stabilite la testul scris. Ceilalţi 11 candidaţi au obţinut note cuprinse între 5,50 şi 9,25, iar unul nu s-a mai prezentat la concursul pentru trecerea în corpul ofiţerilor a agenţilor de Poliţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here