Pulsul Zilei

S-a dat startul înscrierilor în proiectul luna.doc

03 noiembrie 2016, 00:00 | 0 comentarii  |  234 vizualizari
filme liceeni

S-au deschis înscrierile pentru a treia ediție a proiectului luna.doc, o lună de filme documentare, care va avea loc în liceele din țară în perioada 14 noiembrie – 16 decembrie 2016, organizat de Asociația One World Romania.

Luna.doc este o lună de proiecţii de filme documentare în licee, care încurajează cunoaşterea de către elevi a evenimentelor de actualitate şi stimulează dezbaterea critică pe teme legate de drepturile omului. În fiecare an luna.doc vine cu un subiect special. Tema de anul acesta este reciclarea creativă. Sub motto-ul ”Cycle. Recycle. Upcycle.” Vor fi organizate proiecții urmate de dezbateri cu invitați și ateliere de reciclare a materialelor textile, de realizare de colaje și discuții cu specialiști din domeniul industriei modei, protejarea mediului și realizatori de filme. Filme documentare, selectate special pentru liceeni, sunt ”Bristol Bike Project”, Marea Britanie 2009, ”La nord de soare”, Norvegia 2012, ”Lumea văzută de Ion B.”, Romania 2009, și ”Out of Fashion”, Estonia 2015. Totodată, atelierele care vor urma vor fi conduse de artisti și designeri. O parte din proiecții vor fi urmate de ateliere de reciclare creativă, conduse de Sonia Constantinescu și Anca Miron de la Retro Future, un studio de design din București care aduce la viață idei creative pentru a fi folosite în film, teatru și modă, cu o atitudine jucăușă și mereu pozitivă. De asemenea, în urma filmului ”Lumea văzută de Ion B.”, elevii vor fi îndrumați să creeze colaje care ilustrează drepturi universale ale omului. Alte proiecții vor fi urmate de discuții cu invitați specializați în diferite domenii. Liceele interesate de organizarea unei proiecții în cadrul luna.doc#3 se pot înscrie până la data de 11 noiembrie 2015 prin e-mail la scoala@oneworld.ro sau prin telefon la numărul 0728 069 428. Luna.doc#3 este un proiect derulat de Asociația One World Romania, în parteneriat cu Romanian American Foundation, cu sprijinul CEZ Group, Inspectoratele Școlare Județene și cel al Municipiului București.
R.L.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

ECO JURNAL