Sancţiuni de peste 3.500 de lei, aplicate de jandarmi în week-end

460

În perioada 18-20.03.2016, în urma acţiunilor desfăşurate pe raza judeţului Gorj, jandarmii gorjeni au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3800 de lei.

În general, amenzile aplicate de jandarmi i-au vizat pe cei care tulbură ordinea și liniștea publică. ”Spectrul sancţiunilor aplicate a cuprins preponderent fapte de încălcare a legislaţiei privind ordinea şi liniştea publică, respectiv consum de alcool în locuri publice şi consum de alcool de către minori, pătrunderea fără drept în perimetrele unor societăţi comerciale, refuzul de a părăsi localul public la cererea îndreptățită a lucrătorului aflat în serviciu, precum şi refuzul de a se legitima la solicitarea organelor de ordine, tulburarea liniştii locatarilor prin strigăte şi larmă, provocarea şi participarea la scandal, precum şi pentru nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul şi fumatul în spaţiile publice închise”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Gorj. Jandarmii recomandă cetăţenilor să sesizeze orice aspecte de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, prin intermediul sistemului unic pentru apeluri de urgenţă „112” sau celui mai apropiat echipaj de jandarmi, în vederea intervenţiei oportune și eficiente.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here