Sărbătoare de coșmar pentru zeci de șoferi! Record de permise reținute în Gorj

477

Minivacanța de Rusalii s-a încheiat cu un record nedorit în județul Gorj. Bilanțul întocmit de polițiști arată că, în doar trei zile, sâmbătă, duminică și luni, zeci de șoferi au devenit pietoni, cei mai mulți pentru că au apăsat prea tare pedala de accelerație. ”Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 829 de sancțiuni contravenționale privind circulația pe drumurile publice, în valoare de peste 290.000 de lei. Din totalul sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea legislației rutiere, 16 au fost pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 309 pentru viteză excesivă, iar 504 pentru nerespectarea altor prevederi privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, polițiștii au reținut 80 de permise de conducere și au retras 24 de certificate de înmatriculare auto”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al județului Gorj. În minivacanța de Rusalii, oamenii legii au intervenit la peste 127 de solicitări venite din partea cetățenilor, dintre acestea 88 fiind apeluri primite prin intermediul numărului de urgență 112.

Șofer surprins de radar cu 211 hm/h
Record de viteză a fost înregistrat duminică seara, în județul Gorj. Agenții de la Rovinari au surprins în trafic, cu ajutorul aparatului radar, pe Drumul Național 66, în afara localității Moi, un tânăr de 39 ani, din comuna Plopșoru, care conducea un autoturism SEAT cu viteza de 211 km la oră. Viteza maximă admisă în zona respectivă este de 100 km/h. Bărbatul a primit amendă în valoare de 1125 de lei, fiindu-i reţinut permisul de conducere, pe o perioadă de 90 de zile. Viteza cu care a circulat acesta este cea mai mare înregistrată de radarele Poliției Rutiere în 2016, în Gorj.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here