Scrisoare deschisă – Domnului Preşedinte al Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea

561

Domnule preşedinte,
În calitate de preşedinte al Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie Gorj, dar şi în numele colegilor mei, medici de famile din întreaga ţară ce-şi desfăşoară activitatea profesională într-una din formele de organizare a activităţii de medicină de familie în sistem privat, mă adresez dumneavoastră, domnule preşedinte, cu speranţa ca astfel, solicitările a unsprezece mii de medici cu activitate independentă să fie auzite, analizate şi rezolvate conform prevederilor „Programului de guvernare” extrem de generos pe care l-aţi lansat în campania electorală şi în baza căruia aţi obţinut un scor electoral demn de admiraţia oricărei formaţiuni politice dornice de a guverna o ţară.
Fiindcă nu vreau să vă plictisesc cu amănunte tehnice, vă prezint pe scurt problemele majore pe care, se pare, nu mai avem nicio posibilitate de a le depăşi, deşi am apelat în mod instituţional la înţelegerea şi luciditatea diverselor entităţi administrative ale căror preocupări şi atribuţii se intersectează cu activitatea noastră de furnizori de servicii medicale în medicina primară. (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate; Ministerul Sănătăţii, Primul-Ministru). Peste tot demersul nostru a fost înregistrat, răspunsul aşteptat nefiind vreodată primit sau, atunci când a venit, s-a caracterizat printr-un dezinteres total, pur formal, uneori în afara subiectului supus atenţiei instituţiilor respective.
Domnule preşedinte, problemele pe care doresc să le supun atenţiei dumneavoastră sunt în esenţă trei:
1. Creşterea bugetului alocat pentru plata serviciilor medicale furnizate în medicina primară, astfel încât veniturile nete ale medicilor de familie, ce se regăsesc în structura furnizorilor de servicii medicale în medicina primară, să fie cel puţin la nivelul salariilor medicilor specialişti din sistemul bugetar, pentru specialităţile clinice.
2. Modificarea structurii şi conţinutului Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pentru medicina primară prin invitarea la discuţii serioase, de către cei desemnaţi de lege cu elaborarea Contractului-cadru, a tuturor organismelor interesate.
3. Eliminarea din toate prevederile cu referire la practica medicală a elementelor cu caracter discriminator între diversele specialităţi medicale şi forme de exercitare a profesiei de medic.
În vederea obţinerii de către dumneavoastră a unor informaţii detaliate despre problemele pe care vi le-am supus atenţiei, vă stau la dispoziţie oricând pentru a vă oferi lămuririle necesare.
Vă rog să acceptaţi expresia distinselor mele sentimente.
Preşedinte A.P.M.F. Gorj, dr. Moisescu Mihail

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here