Se pregăteşte o lege a vaccinării

426

Pe fondul scăderii încrederii populaţiei în campaniile de imunizare, Ministerul Sănătăţii pregăteşte un proiect de lege a vaccinării. Anunţul a fost făcut, marţi, de ministrul Nicolae Bănicioiu. Specialiştii în Sănătate spun că există riscul de izbucnire a unor epidemii, deoarece acoperirea vaccinală a scăzut.

În România, rata de vaccinare împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a ajuns la 75%, cu 20 de procente mai mică decât nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Şi rata de vaccinare împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive este mult sub nivelul recomandat de specialişti. În România sunt imunizaţi împotriva acestor boli aproximativ 90 la sută dintre copii.

Părinţii nu mai cred în importanţa vaccinurilor
Specialiştii atrag atenţia că numărul mamelor care îşi imunizează copiii este în continuă scădere. Cei mai mulţi dintre părinţi consideră că serurile incluse în schema obligatorie de vaccinare mai mult le dăunează copiilor decât să îi ajute. Pe bună dreptate, reacţia părinţilor este întemeiată. Numai în acest an au fost semnalate probleme serioase privind vaccinarea elevilor, inclusiv în judeţul Gorj, unde mai mulţi copii au ajuns la perfuzii după ce au fost imunizaţi.

MS reacţionează
Din 1 aprilie 2015, Ministerul Sănătăţii derulează şi finanţează 15 programe naţionale cu impact major asupra sănătăţii publice, iar Casa Naţională de Asigurări de Sănătate susţine alte 14.
Vaccinările cuprinse în calendarul naţional de imunizare, precum şi vaccinarea la grupele de risc vor fi asigurate exclusiv de către medicii de familie. Această decizie este justificată de faptul că vaccinarea prin campanie şcolară prezintă dezavantaje cauzate de lipsa cabinetelor de medicină şcolară, dificultăţile în urmărirea antecedentelor vaccinale ale copiilor, existenţa unor copii neşcolarizaţi, existenţa, în cadrul aceleaşi clase, a copiilor cu ani de naştere diferiţi, repetenţi, veniţi prin transfer din alte unităţi de învăţământ.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here