Pulsul Zilei

Senatul UCB acordă titlul de Doctor Honoris Causa lui Horațiu Mălăele

 | 22 mai 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu va acorda joi, 25 mai 2017, titlul de Doctor Honoris Causa lui Horațiu Mălăele, actor, regizor, caricaturist și scriitor. Evenimentul se va desfășura la sediul Universității din Campusul Studențesc Debarcader (str. Tineretului, nr. 1, Târgu-Jiu), începând cu ora 14.00.

Semnatura eletronica CertDigital

Născut la Târgu-Jiu, în data de 1 august 1952, Horaţiu Mălăele a devenit unul dintre cei mai cunoscuţi artişti români, fiind actor, regizor, grafician, caricaturist şi scriitor. A absolvit Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu, iar în 1975 a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică I.L. Caragiale, la clasa profesorului Octavian Cotescu. Iniţial dorea să facă Arte Plastice, dar destinul se pare că era altul. A fost repartizat la Piatra Neamţ, la Teatrul Naţional, unde a interpretat mai multe roluri în piese precum ”’Tinereţe fătă bătrâneţe” de Eduard Covalli, ”Slugă la doi stăpâni” de Carlo Goldoni şi aşa mai departe.
Ulterior, a ajuns la Bucureşti unde a jucat pe scenele celor mai mari teatre Notarra, Odeon, Teatrul Naţional, Bulandra, etc. Începând cu anul 1982 a debutat ca regizor de teatru, după ce făcuse regie de film.
Când era în clasa a XII-a a avut prima sa expoziţie de desene, la Casa de Cultură din Târgu-Jiu, iar de-a lungul timpului a adunat peste 30 de expoziţii pe care le-a şi publicat în cartea autobiografică ”Horaţiu despre Mălăele”.
În plan personal, Horaţiu Mălăele are o familie frumoasă, o soţie minunată şi doi băieţi – Ion Bogdan şi Cristian.
Joi, 25 mai 2017, Senatul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu va acorda titlul de Doctor Honoris Causa gorjeanului Horațiu Mălăele.
Minodora SUCEA

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL