Pulsul Zilei

Şofer beat şi fără permis depistat în trafic

 | 04 noiembrie 2012, 15:33 | 0 comentarii | 

Un gorjean în vârstă de 37 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autotractor pe DJ 674, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Ulterior oamenii legii au descoperit că bărbatul nici măcar nu avea permis de conducere, motiv pentru care acum este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care nu posedă permis de conducere pentru niciun fel de categorie de autovehicule.

Semnatura eletronica CertDigital

Bărbatul a fost depistat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni în după-amiaza zilei de 1 noiembrie, în timp ce conducea un autotractor pe DJ 674. din direcţia Turceni către comuna Urdari, pe raza satului Gîrbov, fără a poseda permis de conducere pe drumurile publice pentru niciun fel de autovehicule. De asemenea, oamenii legii au stabilit că bărbatul consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. “În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,5 mg/l alcool pur în aerul pur expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de o persoană care nu posedă permis de conducere pentru nici un fel de categorie de autovehicule”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL