Spectacol de dans cu tineri din patru țări, la Târgu-Jiu

770

Zeci de tineri din patru țări își vor da concursul, vineri seara, începând cu ora 22.00, la un inedit spectacol de dans găzduit de Teatrul de Vară din Târgu-Jiu. Spectacolul este organizat în cadrul unui proiect european ce are scop promovarea culturii minorităților sinti și romă.

Proiectul respectiv se intitulează ”Fără voce” și este organizat de Decanatul Saarbrücken (Germania) și Asociația Parrainage Jumelage Forbach – Târgu-Jiu. ”Este al treilea proiect de acest gen. (…) Primul proiect a avut loc în Franța, al doilea, în 2014, în Sarajevo, al treilea are loc acum aici, în Târgu-Jiu. Am încercat să pun în scenă un spectacol împreună cu 50 de tineri, copii. Tot timpul a fost o temă politică sau interculturală. (…). Anul acesta proiectul se numește ”Fără voce” și este vorba de un proiect european și o temă europeană. Este vorba despre felul în care minoritățile sunt tratate în Europa, cum sunt văzute în Europa. Ca și exemplu, am ales minoritatea sinti și romă; este cea mai mare comunitate din Europa. Încercăm să punem în scenă un spectacol din care să reiese buna colaborare dintre sinti și roma și restul populației. (…) Ne bucurăm foarte mult pentru că, prin intermediul domnului primar și al domnului viceprimar, am reușit să stabilim un contact foarte bun cu comunitatea romă din Târgu-Jiu și putem să prezentăm acest proiect la dumneavoastră în oraș. Este pentru prima oară când facem asta în aer liber, teatrul este extraordinar, locația este extraordinară și ne-am dori din suflet și, dacă s-ar putea, bineînțeles, am fi foarte bucuroși ca acest teatru să fie plin”, a spus Heiner Buchen, coordonatorul proiectului. Înfrățirea dintre municipiul Târgu-Jiu și orașul Forbach este motivul pentru care proiectul a ajuns să se desfășoare la Târgu-Jiu. ”Înfrățirea dintre orașul Forbach și Târgu-Jiu decurge foarte bine. Încercăm să scoatem în evidență pericolul de excluziune care există în Europa, adică tot ceea ce nu este asemeni nouă încercăm să respingem. (…) Încercăm să demonstrăm că cuvintele folosite în mod repetat sunt jignitoare. Cultura celor tineri, dansul modern, sunt factori de incluziune, de construcție a Europei de mâine. (…) În acest schimb intercultural se pot face foarte multe”, a spus și Jean Luc Ferstler, președintele Asociației Parrainage Jumelage Forbach – Târgu-Jiu (Asociația de Înfrățire Forbach – Târgu-Jiu).spectacol 2

Nouă ore pe zi de repetiții
Practic, în cadrul acestui proiect, peste 50 de tineri din Târgu-Jiu, Bosnia, Franța și Germania au participat, timp de o săptămâna la o tabără de dans ale cărei rezultate se vor vedea în cadrul spectacolului de vineri. ”Sunt douăsprezece adolescenți din Târgu-Jiu, unsprezece din Bosnia, Sarajevo, patru din Franța și 25 din Germania. Sunt și doi tineri de origine romă din Târgu-Jiu. Este un dans tematic bazat pe această minoritate, un dans modern. Acest spectacol dorește să apropie cât mai mult oamenii de ceea ce se poate exprima prin dans, prin teatru, de această temă – minoritatea sinti și romă. Sunt diferite și foarte multe stilurile de dans cu care se lucrează: break-dance, locking, hip hop și dansuri tematice clasice. Este vorba despre cultura romă, despre discriminare, incluziune, excluziune. Este vorba despre felul în care au fost tratate minoritățile sinti și romă în cel de-al Doilea Război Mondial, despre migrarea romilor, despre faptul că mereu sunt pe drumuri, mereu sunt într-o continuă călătorie (…), despre (…) oameni care au avut succes în viață. (…) Încercăm să arătăm că toți suntem egali, nu este niciun fel de diferență. (…) Totul a durat o săptămână, 9 ore pe zi au făcut antrenamente și au muncit pentru acest spectacol. Copiii sunt foarte motivați, sunt foarte talentați. Deși provin din diferite țări, diferite națiuni, diferite religii, au reușit să devină o comunitate”, a declarat coregraful Daniela Rodriguez. ”Încercăm prin acest spectacol, prin acest dans, să includem și copiii noștri romi în această acțiune. Mulțumim în primul rând Primăriei Târgu-Jiu pentru posibilitatea pentru care ne-au oferit-o și pentru bunele contacte pe care ni le-au dat cu comunitatea romă. Am petrecut o seară extraordinară alături de comunitatea romă (…) de aici, din Târgu-Jiu. Acești copii au depus un efort extraordinar ca să se ajungă la acest spectacol. Mulțumim tuturor celor care au fost implicați în acest proiect, care ne-au ajutat”, a declarat Gabriela Bot, președintele Asociației AMARODROM din Germania. Spectacolul va începe la ora 22.00 și va dura 60 de minute. Intrarea este liberă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here