Sprijin pentru autorităţile locale

410

La începutul acestei săptămâni, Guvernul a adoptat prin ordonanţă de urgenţă, un pachet de măsuri de sprijin pentru autorităţile locale. Astfel, pentru cheltuielile din învăţământ, sănătate şi asistenţă socială suportate de administraţia locală nu va mai fi impusă obligativitatea încadrării într-un număr maxim de posturi. De asemenea, odată intrată în vigoare legea, primăriile din Gorj cărora le-au fost microbuze şcolare pot suplimenta numărul de şoferi cu cel al autovehiculelor primite, fără să mai fie impusă respectarea unui anumit număr de posturi. Totodată, pentru achiziţia a altor 751 de microbuze şi autobuze şcolare, au mai fost rezervate fonduri în valoare de 105 milioane lei.
Conform noii ordonanţe, printr-o hotărâre a consiliului local vor putea fi repartizate sume din bugetul local pentru activitatea instituţiilor cu specific sportiv din subordine, fiind astfel recunoscut dreptul autorităţilor locale de a finanţa din bugetul local acest domeniu. Şi la instituţiile culturale intervin modificări în sensul că, prin hotărâri de consiliu local, primăriile pot organiza instituţiile culturale ca şi compartimente de resort în cadrul aparatului administrativ.
Aceeaşi ordonanţă prevede că lucrările de construcţie, reabilitare şi extindere a infrastructurii turistice, derulate de către autorităţile locale, să fie prinse în investiţiile acoperite prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi intervine şi asupra legislaţiei privind insolvenţa primăriilor, stabilind că într-o astfel de situaţie de insolvenţă nu mai este permis unui creditor să poată executa imobile ori să instituie poprire a conturilor, blocând activitatea administraţiei, datoriile urmând să fie achitate conform planului de redresare.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here