Sute de elevi, așteptați la Olimpiada Județeană de Limba și literatura română

811

Aproape 650 de elevi din întreg județul sunt așteptați, sâmbătă, la Târgu-Jiu, pentru a participa la etapa județeană a Olimpiadei Naționale de Limba și literatura română.

Faza județeană a Olimpiadiei Naționale de Limba și literatura română se va desfășura sâmbătă, 11 martie, la Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, la această etapă a competiției s-au calificat, în urma desfășurării fazei locale, 647 de elevi din mai multe unități de învățământ din județ. 183 dintre aceștia sunt elevi în clasele IX-XII, după cum urmează: 84 de elevi de clasa a IX-a, 63 de elevi de clasa a X-a, 20 de elevi de clasa a XI-a și 16 elevi de clasa a XII-a. S-au mai calificat la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română și 464 de elevi de gimnaziu. Toți cei 647 de elevi trebuie să intre în sălile de examen până la ora 08.30, având asupra lor cartea de identitate și carnetul de elev. Se interzice elevilor să pătrundă în sală cu orice fel de lucrări: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor de concurs sau care sunt interzise de regulamentul specific, precum și cu telefoane mobile și cu orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare. Elevii, care vor obține cele mai mari punctaje la Olimpiada județeană de Limba română, se vor califica la etapa națională a competiției, ce se va desfășura în perioada 19 – 22 aprilie, la Deva, pentru elevii de gimnaziu, respectiv în perioada 25 – 29 aprilie, la Alba Iulia, pentru elevii de liceu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here