Târgujian cercetat pentru deținerea ilegală a unui pistol

519

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe 2 iunie, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a deținut, fără drept, o armă neletală, calibru 9 milimetri și muniția aferentă, respectiv 11 proiectile metalice, acesta nefiind autorizat.
”Arma neletală și cele 11 proiectile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, respectiv deţinerea sau portul, fără drept, de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here