Pulsul Zilei

Tată și fiu, din Israel, cercetați de polițiștii din Gorj

 | 24 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Un tânăr de 23 de ani, din Israel, cu reședința în municipiul Arad, a fost depistat, joi, de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 67 Telești, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din luna februarie.
”De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că tatăl conducătorului auto, în vârstă de 62 de ani, care se află legal în România pentru rezolvarea unor probleme medicale, i-a încredințat autoturismul fiului său, deși știa că acesta nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de o persoană care are suspendată exercitarea dreptului de a conduce și încredințarea autovehiculului unei persoane care are permisul de conducere suspendat”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Loredana Fîciu

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL