Pulsul Zilei

Tragedie la Câmpu Mare! O tânără din București a murit pe loc, după ce a intrat cu mașina în copac

 | 29 iunie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

O tânăra de 26 de ani, din București și-a pierdut viața marți seara, în urma unui accident rutier produs în satul Câmpu Mare, din comuna Scoarța. Aceasta ar fi pierdut controlul volanului, din motive deocamdată necunoscute, după care s-a oprit cu autoturismul într-un copac de pe marginea drumului. Polițiștii efectuează cercetări, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs evenimentul. “La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Serviciul Rutier Gorj, care a efectuat cercetarea la faţa locului şi a constatat că o tânără de 26 de ani, din municipiul Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Scoarţa – Câmpu Mare, din direcţia Novaci spre Târgu-Jiu, a pierdut controlul direcției şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea părţii carosabile a sensului său de mers. În urma impactului a rezultat decesul conducătoarei auto, cadavrul fiind transportat la SML Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cristina participase recent la nunta unei prietene, în Gorj.
Pe pagina sa de Facebook au fost postate mesaje de condoleanțe. “Dumnezeu să te odihnească în pace, sufletul meu bun și frumos! Știu că am acum un înger păzitor care va veghea asupra mea mereu și că de acolo din ceruri îți dorești să fiu puternica pentru mine și pentru bebe, dar pur si simplu e mult prea mare durerea pe care ai lasat-o în sufletul meu, al nostru ! Ne-ai dat o lecție de viață tuturor , ai fost cea mai puternică și pozitivă persoană pentru noi toți ! Dumnezeu să te ierte și să aibă grijă de tine”, acesta este doar unul dintre mesajele primite.

Semnatura eletronica CertDigital
Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL