Ultima zi pentru cei care vor să-şi lege destinele de Revelion

402

Astăzi, 23 decembrie, este ultima zi în care, la Primăria Municipiului Târgu-Jiu, mai pot fi depuse solicitări de către cuplurile care vor să-şi unească destinele în noaptea dintre ani, sub Poarta Sărutului. Până ieri după amiază, 9 cupluri şi-au depus actele aferente în vederea oficierii căsătoriilor de către edilul Florin Cârciumaru, imediat după trecerea în 2016. „Avem 9 cupluri care şi-au depus actele, sperăm să mai vină şi în ultima zi de depunere. Din cele 9 cupluri, 7 sunt din Gorj, unul din Buftea şi unul din Arad”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Târgu-Jiu, Lavinia Petriţa. Documentele necesare pentru oficierea acestor căsătorii sunt actele de identitate ale ambilor parteneri, original şi copie, certificatele de naştere în copie şi original, hotărârea de divorţ sau certificatul de deces în cazul persoanelor care nu sunt la prima căsătorie, timbrul fiscal de 2 lei, precum şi dovada achitării taxei de 400 de lei, dar şi certificatele medicale. După oficierea propriu-zisă, mirii vor primi flori, şampanie şi un tort.
Situaţia căsătoriilor oficiate de-a lungul anilor la Târgu-Jiu, sub Poarta Sărutului, chiar după trecerea în noul an este următoarea: 2002 – 7 căsătorii; 2003 – 11 căsătorii; 2004 – 18 căsătorii; 2005 – 6 căsătorii; 2006 – 12 căsătorii; 2007 – 19 căsătorii; 2008 – 19 căsătorii; 2009 – 16 căsătorii; 2010 – 16 căsătorii; 2011 – 20 căsătorii; 2012 – 14 căsătorii; 2013 – 26 căsătorii; 2014 – 16 căsătorii; 2015 – 18 căsătorii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here