Ultimele zile de înscriere la festivalul de poezie religioasă

540

Elevii gorjeni din învățământul primar, gimnazial și liceal, care vor să participe la Festivalul de Poezie Religioasă organizat de Fundația “Cuvântul care zidește” și Colegiul Național “Frații Buzești” din Craiova, mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a se înscrie. Termenul limită este 1 noiembrie.

Anul acesta, Festivalul de Poezie Religioasă a ajuns la cea de-a X-a ediție iar tema sa este “Educația, cea mai bună dintre lumi”. Festivalul de Poezie Religioasă este un concurs de creație literară, în limba română și în limba franceză, care își propune să descopere și să promoveze noi talente poetice. Festivalul se desfășoară în două etape, una de preselecție și una finală, având două categorii și mai multe secțiuni. La categoria destinată poeziilor în limba română pot participa elevii din ciclul primar, gimnazial și liceal, în timp ce la cea destinată poeziilor în limba franceză se pot înscrie doar elevii din ciclul gimnazial și liceal. La prima categorie, înscrierea în concurs presupune transmiterea a câte trei poezii în limba română, iar la cea de-a doua transmitere a câte două poezii în limba franceză. În ambele cazuri, poeziile trebuie să aibă minim 2 strofe. Transmiterea poeziilor se va face în plic sigilat pe care este trecut un motto. În acest plic nu vor fi menționate datele de identificare a autorului. Același motto va fi trecut pe un alt plic care va conține numai datele personale ale elevului (nume, prenume, școala, clasa, numele profesorului îndrumător, numărul de telefon al elevului și/sau, după caz, numărul de telefon al profesorului îndrumător). Cele două plicuri se vor trimite, până la data stabilită, direct sau prin poștă, la adresa Fundației “Cuvântul care zidește” din Craiova, Str. Mitropolitul Firmilian, nr. 3. Juriul va primi numai plicurile ce conțin poeziile. Acestea vor fi evaluate și vor primi calificative. Elevii calificați pentru Etapa finală vor fi anunțați pe blogul Fundației ”Cuvântul care zidește” – www.fundatiacuvantulcarezideste.blogspot.ro. Această etapă va consta în compunerea de poezii folosind cuvinte cheie propuse de juriu. Pentru ambele etape, poeziile trebuie să fie originale, realizate de concurenți și să nu mai fi fost premiate la alte concursuri similare. Juriul va fi format din cel puțin trei membri, reprezentanți ai Uniunii Scriitorilor din România, autori de poezii religioase, profesori de limba română, profesori de limba franceză, preoți. Aceștia vor desemna poeziile câștigătoare, ținând cont de următoarele criterii de evaluare: încadrarea în tema concursului, creativitate și originalitate, claritate și corectitudine în exprimare, folosirea cuvintelor cheie. Prin organizarea acestui festival se mai urmărește: cultivarea respectului copiilor și tinerilor pentru valorile culturale și promovarea valențelor educative ale religiei ortodoxe, promovarea utilizării şi conştientizarea importanţei învăţării limbii franceze, dar și îmbogăţirea universului cunoaşterii elevilor.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here