Pulsul Zilei

Vezi ce trebuie să facă asistenții medicali pentru echivalare!

 | 11 aprilie 2017, 00:00 | 0 comentarii | 

Echivalarea asistentelor se va putea realiza, urmând anumiți pași. Absolvenţii şcolilor postliceale cu diplomă de bacalaureat pot continua studiile în învăţământul superior medical la programele de licenţă „Asistent medical generalist”. Pentru aceasta, doritorii trebuie să se înscrie şi să promoveze concursul de admitere. Cei admişi pot beneficia de recunoaşterea parţială a studiilor prin sistemul de credite transferabile.

Semnatura eletronica CertDigital

În luna martie a fost aprobat RAPORTUL privind echivalarea, proiect care prevede abrogarea Alin. (6) al art. 174 din Legea nr. 1/2011 și completarea cu 5 aliniate noi a Art. 174. Aliniatele noi arată ce trebuie să facă asistenții medicali cu școală postliceală, cu diplomă de bacalaureat, pentru a se bucura de avantajele echivalării: să continue studiile în învățământul superior medical la programele de licență “Asistent medical generalist”, după un concurs de admitere, pe care să-l promoveze. În aceste condiții, va fi o “recunoaștere parțială” a studiilor prin sistemul de credite transferabile. Metodologia va fi elaborată de universitățile de medicină și farmacie, ulterior fiind aprobată de Ministerul Educației.
Aliniatele noi sunt: (6^1) Absolvenții școlilor sanitare postliceale cu diplomă de bacalaureat pot continua studiile în învățământul superior medical la programele de licență “Asistent medical generalist”; (6^2) Pentru continuarea studiilor în învățământul superior medical la programele “Asistent medical generalist” absolvenții școlilor sanitare postliceale cu diplomă de bacalaureat trebuie să se înscrie și să promoveze concursul de admitere; (6^3) Studenții admiși la programele de licență “Asistent medical generalist”, absolvenți ai școlilor sanitare – postliceale pot beneficia de recunoașterea parțială a studiilor prin sistemul de credite transferabile; (6^4) Recunoașterea parțială a studiilor se face în baza unei metodologii convenită de universitățile de medicină și farmacie, aprobată prin ordin al ministrului Educației Naționale și care cuprinde criteriile generale; (6^5) Universitățile își elaborează metodologii proprii care să cuprindă criterii specifice stabilite de senatele universitare. În perioada următoare, Federaţia SANITAS va organiza dezbateri pe acest subiect, invitând la discuţii atât reprezentanţii organismului profesional, cât şi pe cei ai Ministerului Educaţiei.
M.S.

Articole asemanatoare



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ECO JURNAL