Vindeau ţigări de contrabandă

346

tigari (7)Comercializarea ilegală de produse accizabile, în special ţigări, rămâne un „sport” preferat de cei care vor să facă bani rapid şi uşor. Uneori capturile făcute de poliţişti sunt de-a dreptul impresionante, ridicându-se chiar la sute sau mii de pachete de ţigări.

Şi zilele acestea oamenii legii au descoperit un contrabandist care scosese la vânzare astfel de pachete de ţigări.

Daniel D., de 32 de ani, din Crasna, a fost surprinsă în timp ce încerca să vândă, într-un magazin de pe raza localităţii, 20 de pachete de ţigări de contrabandă. “Având în vedere că pachetele de ţigări aveau aplicate timbru de provenienţă străină, provenind din contrabandă, pe numele persoanei în cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă conform Codului Vamal al României”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Această captură nu a fost singura realizată de poliţştii gorjeni în ultima perioadă. Aceştia au aplicat şi două amenzi în valoare de două mii de lei şi au confiscat mai multe pachete de ţigări şi cafea în valoare de 300 lei. Acestea erau expuse pentru vânzare de către doi agenţi economici care nu deţineau documente de provenienţă pentru aceste bunuri.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here